Gazele cu efect de seră: de la legislație la metodele disponibile pentru reducerea lor

Fotografie de Singkham pe Pexels.com


(P) De-a lungul anilor, organizațiile independente, agențiile internaționale și guvernele au atras atenția asupra efectelor nocive ale emisiilor cu efect de seră. În urma acestor semnale de alarmă a apărut protocolul GHG (Greenhouse Gas) sau GES (Gazelor cu Efect de Seră) care a împărțit aceste gaze în trei categorii. Dintre acestea, primele două trebuie raportate de către firme în vederea luării unor măsuri de reducere a lor.

 

Dacă ai o firmă și încă nu știi cum te poți raporta la acest standard corporativ sau nu ești la curent cu legislația, poți afla din rândurile de mai jos care sunt măsurile pe care le poți lua pentru a le reduce.



Clasificarea emisiilor de gaze cu efect de seră în contextul legilor și măsurilor disponibile pentru firme

 


Cele de trei tipuri de gaze cu efect de seră, conform Protocolului GES

 


Protecția mediului reprezintă o prioritate majoră în era contemporană, responsabilitatea acesteia revenind atât producătorilor, cât și consumatorilor. Emisiile de gaze cu efect de seră, rezultatul unor practici de producție și de consum dezordonate, sunt extrem de dăunătoare, motiv pentru care s-a inițiat Protocolul GHG. Acesta clasifică emisiile în trei categorii, mai precis:


1. emisiile directe, care sunt eliberate în atmosferă din resursele deținute și controlate de firme;


2. emisiile indirecte rezultate de generarea de energie obținută de la un producător sau furnizor extern de utilități;


3. emisiile indirecte care nu sunt deținute de companii și care nu se încadrează în cea de-a doua categorie.


Toate aceste tipuri de gaze cu efect de seră se împart în alte subcategorii, astfel că respectarea legislației în acest scop poate deveni destul de greu de aplicat. Există însă soluții eficiente la care poți apela dacă firma ta se află în această situație.

 


Ce măsuri poate lua o firmă pentru a reduce emisiile cu efect de seră

 


Reducerea gazelor cu efect de seră se poate face prin mai multe metode. Unele dintre ele sunt prevăzute de legile internaționale și naționale, acestea referindu-se la cele din primele două categorii de emisii prezentate mai sus.


Cele din a treia categorie țin mai mult de responsabilitatea pe care firma consideră că o are față de mediul înconjurător. Din acest punct de vedere, poți face un plan prin care să reduci amprenta de carbon a întreprinderii pe care o deții. Acesta poate fi întocmit cu ajutorul unei firme specializate, cum este Stratos, care te poate îndruma:


 

  • să îmbunătățești lanțul de aprovizionare, astfel încât să consumi cât mai puține resurse proprii și externe;
     
  • să reorganizezi anumite activități, astfel încât să reduci consumul de energie;
     
  • să creezi o strategie de adaptare la schimbările climatice.


În concluzie, respectarea Standardului GES este doar un pas pe care firmele îl pot face pentru reducerea emisiilor nocive, alte măsuri putând fi luate individual, astfel încât toate părțile implicate în procesele de producție și consum să beneficieze de un mediu înconjurător curat.