Cel mai probabil în mai puțin de două zile tronsonul din Bulevardul Mihai Eminescu ce a fost închis circulației pentru finalizarea lucrărilor la sensul giratoriu din zona străzii Petru Rareș, va fi redeschis. Ultimele intervenții erau supravegheate marți la amiază chiar de administratorul firmei Conrec, câștigătoarea licitației.
Rondul din intersecție a fost finalizat în totalitate, la fel și trotuarele aferente, în cursul zilei de astăzi lucrătorii de la Conrec ocupându-se de marcajele rutiere.
”Anticipam aproximativ cinci zile, anunțasem public închiderea circulației pe acea zonă, s-a lucrat deci s-a dovedit că prin această metodă prin care a fost închisă circulația pe această zonă este foarte eficientă. Constructorul a lucrat non-stop, în două zile a reușit să finalizeze tot acel sens giratoriu, vremea a ținut cu noi, s-a turnat asfalt de calitate acolo, sunt mulțumit de cum arată acea zonă și sper să crească și gradul de siguranță”
Ovidiu Portariuc, primarul municipiului Botoșani
La marcaje s-a folosit material termoplastic cu micro-bile fosforescente ce are o valabilitate de 3 ani de zile. De asemenea, se vor marca și patru treceri de pietoni în culorile galben și roșu. Sensul giratoriu din ”intersecția morții” cum și-a căpătat nefericita denumire urmează să fluidizeze traficul rutier din zonă și să reducă accidentele care au avut loc, unul fiind soldat chiar cu decesul unui ambulanțier. (G.E.)
CITEȘTE: Intersecția unde șoferii văd moartea cu ochii, țintită din nou de consilierii locali