Investiția totală a fost de 89.800 lei.
Parohia „Sf. Ioan Botezătorul” Bucecea a devenit de miercuri, 15 martie 2023, prosumator - producător de energie electrică din surse regenerabile, adică produce energie pentru consumul propriu şi injectează surplusul în rețea, contra cost, pe baza unui contract de vânzare-cumpărare cu furnizorul de energie electrică.
Prin montarea a 37 de panouri fotovoltaice pe Centrul Social cu Paraclis „Sf. Vasile cel Mare” și pe toaleta din curtea Bisericii, întreg Ansamblul Parohial „Sf. Ioan Botezătorul” - Bucecea va beneficia de autonomie energetică, atât pentru consumul de energie electrică cât și pentru noul sistem de încălzire cu pompă de căldură ce va fi montat în următoarea perioadă.
Ca urmare, încă din 30 octombrie 2022, Consiliul Parohial și cu preotul paroh, întruniți în ședință de lucru, au discutat acest aspect și au aprobat inițiativa de a se monta sistemul de panouri fotovoltaice, care captează lumina solară și o transformă în energie electrică, generând energie regenerabilă sau „energie verde”.
Costul total al sistemului de panouri fotovoltaice a fost de 89.800 lei. Sursele de finanțare pentru acest proiect au fost din bugetul propriu al parohiei - contribuții, donații, sponsorizări (72%) și din sprijinul financiar acordat de Primăria Orașului Bucecea (28%).
Având în vederea și situația incertă și delicată a prețurilor la gaz și la energie electrică, parohia noastră va implementa în următoarea perioadă și un sistem de pompă de căldură.
„ Mulțumim în mod deosebit dlui primar Angel Gheorghiu, dlui viceprimar Daniel Avatamanitei și tuturor membrilor Consiliului Local al Orașului Bucecea pentru susținerea și ajutorul oferit comunității noastre parohiale. Mulțumim în mod distinct și membrilor Consiliului Parohial, epitropului Mihai Nechifor și tuturor credincioșilor care sprijină activitățile și lucrările Parohiei „Sf. Ioan Botezătorul” - Bucecea. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, este mesajul transmis pe rețelele de socializare de reprezentanții acestei parohii.