Gata cu cocălarii din mașinile galbene: Un consilier vrea taximetriști la patru ace, la Botoșani

Propunerea a fost adusă în discuție și la Pitești, Timiș, Brașov, Cluj sau Alba Iulia. În unele orașe a fost implementată, în altele a rămas la stadiul de discuție. O astfel de obligativitate se dorește a fi impusă și celor aproape 500 de taximetriști de la Botoșani.

 

Discuția a fost începută într-una din ședințele de Consiliu Local precedente de consilierul local independent, Paul Onișa și continuată joi, 24 septembrie 2014. Alesul municipal nu renunță ușor la ideea sa și s-a documentat cu privire la actualul regulament ce-i vizează pe taximetriști.
”Observ aici că este o HCL din 2008 prin care se arată așa, cu titlu generic că trebuie să aibă o ținută corespunzătoare. Cred că nu ne trebuie prea multă expertiză în domeniu ca să constatăm că titulatura asta de ținută corespunzătoare, o constatăm zilnic și care cred că nu este chiar corespunzătoare. Taximetriștii se îmbracă și se comportă în mașinile lor și în trafic după bunul lor plac”, a declarat Paul Onișa.
Mai mult, în cazul în care ținuta nu este una decentă, consilierul local susține chiar varianta aplicării de amenzi.
Trebuia stabilită o anumită ținută și un anumit cod de conduită al acestora, în trafic, verificate de instituțiile abilitate: Poliția Rutieră, Poliția Locală și cred că nu ar fi stricat să aduceți ceva bani din sancțiuni. De aceea propunem modificarea regulamentului și a HCL din 2008 cu o serie de cerințe clare, riguroase, astfel încât să avem un transport public civilizat atât în taxi cât și n maxi taxi”, a mai arătat Paul Onișa. (G.E.)