Gaşca USL-istă a plecat pe litoral, de la şef CJ şi parlamentari, la tineret

 

Liderii USL Botoşani, atât de la seniori, cât şi de la tineret, fac politică pe litoral la acest sfârşit de săptămână. Atât social-democraţii, cât şi liberalii şi-au programat acţiuni la malul Mării Negre.
USL Botosani pe litoral

Crin se lansează la apă

În mod tradțional, în ultima săptămână a lunii august, Tineretul Național Liberal (TNL) organizează, la Constanța, evenimente dedicate tinerilor liberali. Astfel, sâmbătă, aproximativ 40 de tineri liberali din județul Botoșani vor participa la evenimentul “România pentru tineri”, organizat de “Echipa lui Crin”, la Sala Sporturilor din Constanța. În total, peste 2.500 de tineri din toate județele țării vor lua parte la această acțiune.
Președintele PNL, Crin Antonescu, va fi prezent alături de tineri la evenimentul “România pentru Tineri”, fiind invitați să participe și ceilalți lideri USL, președintele PSD Victor Ponta și președintele PC Daniel Constantin, precum și alți reprezentanți din forurile de conducere ale partidelor care compun Uniunea Social Liberală.
“Echipa lui Crin” este o platformă de dezvoltare socială care se adresează tuturor românilor care împărtășesc valorile naționale și liberale.
Neoficial, evenimentul reprezintă startul în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale.

Nu-i picior de lider USL prin Botoşani

Pe litoral plecaseră încă din timpul săptămânii, printre alţii, preşedintele PNL Botoşani, Florin Ţurcanu şi deputatul PNL, Costel Şoptică.
Astăzi, la săptămânala conferinţă de presă a PSD Botoşani, nu a fost prezent nici unul dintre cei patru parlamentari social-democraţii. Motivul l-a dezvăluit chiar secretarul executiv al PSD Botoşani.
„Pe 30 şi 31 august, la Constanţa, are loc şedinţa Comitetului Executiv Naţional, sunt invitaţi şi parlamentarii, de asta nu e nici un parlamentar aici, nici dl Dolineaschi”, a explicat Gheorghe Vâzdoagă.
Şi o delegaţia a Tineretului Social Democrat Botoşani, în frunte cu lidera de la municipiu, Dana Lăzăruc, se află la mare, după ce a plecat joi seară din Botoşani.
CITEŞTE ŞI:
 Litoralul românesc între sâni, scârţâituri, banană supersonică şi… “bagă bani, bagă bani” - GALERIE FOTO