Garsonieră cuprinsă de flăcări într-un bloc din Botoșani: Doi soți salvați în ultima clipă

Pompierii botoșăneni au fost alertați de vecinii din bloc care au observat că din interiorul garsonierei iese fum.

 

Garsonieră plină de fum

 

Nu așezați candelele aprinse lângă perdele, haine sau alte obiecte care pot lua foc ușor. În urmă cu puțin timp, din această cauză, într-o garsonieră situată la parterul unui bloc de pe strada Adrian Adamiu, din municipiul Botoșani, s-a produs un incendiu. Vecinii au observat că iese fum pe geamul de la bucătărie și au chemat pompierii.

 

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar unul aparținând Serviciului Județean de Ambulanță. Aceștia au găsit în locuință două persoane, un bărbat și o femeie, de 55 respectiv 56 de ani, conștienți. 

 

Cei doi au fost ajutați de pompieri să iasă din casă la timp și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. De asemenea, s-a constat faptul că în interiorul locuinței era mult fum, degajat ca urmare a arderii incomplete a unor materiale textile și a unui blat de bucătărie din lemn.

Pompierii au acționat pentru evacuarea fumului. 

 

Recomandări

 

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani vă mai recomandă să nu lăsați candelele sau lumânările aprinse nesupravegheate și să le stingeți înainte de a adormi sau de a părăsi locuința.

 

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

 

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.