Gardul ghimpat de la vama cu moldovenii ajunge la muzeu

 

O bucată de sârmă ghimpată tăiată, luni, cu ocazia deschiderii punctului de trecere a frontierei Rădăuţi Prut-Lipcani, din gardul de la frontiera României cu Republica Moldova va fi predată Muzeului de Istorie al Bucovinei, urmând să fie expusă acolo. Deschidere vama Radauti Prut - Lipcani (169) Potrivit Mediafax, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, participant la evenimentul de luni, a declarat că a tăiat o bucată din gardul din sârmă ghimpată de la frontiera româno-moldovenească, care era "o cortină de fier" între cele două ţări şi că o va preda Muzeului de Istorie al Bucovinei. “Această sârmă ghimpată are o semnificaţie apăsătoare. Este o piesă de muzeu care să arate urmaşilor noştri ce nu trebuie făcut, a spus Flutur. Iniţiativa începerii tăierii gardului a aparţinut premierului moldovean Vlad Filat. Acesta a adus cite un patent pentru oficialităţi, care luni la amiază au început să disloce gardul.