Garda de Mediu şi Urban Serv în control la Cornişa: FOTOGALERIE

 

Şefii societăţii de salubrizare Urban Serv împreună cu cei de la Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu s-au deplasat în această dimineaţă în zona Cornişa unde a fost depozitată zăpada strânsă din municipiu în această iarnă şi care a fost transformată într-o groapă de gunoi a oraşului în dimensiuni mai mici.

"Nu dorim ca zona să fie transformată în groapa de gunoi a oraşului"

Cadavre de animale, deşeuri rezultate din construcţii, resturi de echipamente electrice, gunoi menajer sau diverse lucruri de care cei care le-au aruncat au ţinut neapărat să se debaraseze, tronează pe cele două părţi ale şoselei moarte de la marginea oraşului. Acest lucru ar putea fi stopat potrivit autorităţilor locale numai prin montarea unor bariere prin care să fie interzis accesul cetăţenilor, dat fiind faptul că o eventuală civilizare a acestora ar fi în actuala situaţie, tardivă. „Noi vom lua legătura în primul rând cu dl. primar sau cu dl. viceprimar, vedem care se ocupă cu partea asta cu Urban Serv şi cred că Primăria va încerca cât mai curând posibil să monteze două bariere aici pentru că arată destul de jalnic această zonă şi este păcat pentru că suntem la doi, trei kilometri de ieşirea din Botoşani şi este o zonă care la vară va fi plină de copii şi nu ne dorim ca această zonă să fie transformată în groapa de gunoi a Botoşaniului”, a declarat Răzvan Rotaru, comisar şef Garda de Mediu.

Este jenant să spui: domnule pun bariere să păstrez curat

Şeful instituţiei cu atribuţii de control susţine că va monitoriza zona şi este deschis sesizărilor şi în cazul cetăţenilor care obişnuiesc să îşi spele maşinile la marginea oraşului şi care vor fi sancţionaţi în cazul în care sunt depistaţi.
Reprezentanţii Urban Serv susţin că vor începe să facă curăţenie în zona menţionată după ce avertizarea meteorologică de viscol şi ninsori nu va mai avea valabilitate, adică cel mai probabil săptămâna viitoare când temperaturile vor reveni la normal. „Cel puţin până se topeşte zăpada să nu se mai folosească zona asta ca loc de depozitare a deşeurilor. Este clar, unii cetăţeni nu înţeleg că, ce este marginea oraşului, este o zonă care trebuie păstrată curată. Vara aici ei vin şi fac grătare. Săptămâna viitoare vom căra tot ce este mizerie. Este clar că pentru a păstra un loc curat trebuie să luăm nişte măsuri puţin mai dure, adică mi se pare o anomalie să fie bariere, dar asta este metoda de a păstra curăţenia, este puţin jenant să spui: domnule pun bariere să păstrez curat”, a spus Simion Drelciuc, director general Urban Serv. Situaţia este cunoscută de reprezentanţii Urban Serv care au mai inspectat zona şi care au fotografiat chiar maşini a căror ocupanţi aruncau diverse resturi pe zăpada care nu a apucat să se topească. Directorul societăţii susţine că a notificat Poliţia Locală printr-o adresă prin care a solicitat sprijin în vederea stopării acestor acte din partea unor botoşăneni.
CITEŞTE:
 Mormane de gunoaie, de la chiloţi la câine mort sub munţii de zăpadă de la Cornişa - GALERIE FOTO