Garajul Serviciului de Ambulanţă, la cotă de avarii

 

Botoşaniul nu are suficiente ambulanţe pentru a face faţă urgenţelor, însă cu toate acestea reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) susţin că se descurcă cu ce au. În prezent unitatea medicală dispune de puţin peste 40 de maşini funcţionabile, deşi în urma unui studiu s-a stabilit că sunt necesare 80. Conducerea instituţiei este totuşi optimistă şi consideră că în următorii 2-3 ani va întregi numărul necesar de vehicule pentru servicii medicale.

Din totalul de ambulanţe, 25 sunt puse la bătaie pe teren pentru a răspunde rapid urgenţelor botoşănenilor, restul stând de rezervă în garaje în cazul în care una dintre cele utilizate se strică. În prezent, doar una dintre ele se află în service, urmând a fi scoasă şi repusă în circuit la sfârşitul săptămânii. SJA se poate mândri cu 20 de maşini care sunt echipate la standarde europene şi 4 care sunt destinate consultului la domiciliu. „În total avem 41 de ambulanţe în stare de funcţionare normală. Nu sunt suficiente dar o să vedem în funcţie de ce ne dă ministerul. Probabil la sfârşitul anului vom mai primi trei maşini. Teoretic, după studiile unor specialişti ar trebui să fie undeva la 80 de ambulanţe în judeţul Botoşani. În vreo doi trei ani s-ar putea să ajungem la numărul necesar de ambulanţe”, a declarat Radu Nechifor, director tehnic SJA. Întreţinerea parcului de ambulanţe scoate din „buzunarul” unităţii sume anuale între 20-40.000 de lei, iar achiziţionarea unei ambulanţe noi ajunge la 230.000 de lei, ultima achiziţie fiind făcută  în urmă cu doi ani. (E.Ş.)