GALERIA CU POEȚI: Mina Decu - diafanizări poetice

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să prezinte, în ediția de duminică a rubricii GALERIA CU POEȚI, câte un laureat al Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu – Opus Primum.

 

Născută pe 15 aprilie 1983 la Craiova, Mina Decu este masterandă în Filozofie și Studii Europene. A fost profesoară de socio-umane și librar. A tradus din Roberto Bolaño.

 

 

Pentru cartea de debut, Desprindere (Bistrița, Editura Charmides, 2018), a fost distinsă cu mai multe premii: Premiul pentru debut al Festivalului Național de Poezie „Colocviile George Coșbuc” (2018); Premiul „Tânărul poet al anului 2018”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2019); Premiul pentru debut editorial în anul 2018, în cadrul Galei APLER; Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu – OPUS PRIMUM (2019).

 

 

Cele 66 de texte din Desprindere (toate fără titlu, doar numerotate) formează, de fapt, un poem – un poem al fricilor efemere și angoaselor obsesive, provocate de iubiri trăite cu frenezie, urmate de despărțiri, de sentimentul incertitudinii existențiale, de conștiința sfârșitului imanent. Stările, sentimentele nu sunt însă definite tranșant. Mina Decu pare să fie adepta unei așa-zise diafanizări poetice, a nespusului-până-la-capăt, fapt recunoscut de autoare într-un interviu pentru bookaholik.ro: „…cred în diafanizare, adică în ceva ce îți trece toate lucrurile astea, pe care tu le-ai pomenit (lucruri nespuse – n.m., L.Ț.), într-un teritoriu transparent, la care doar tu (şi eventual partenerul/a de tăcere, secret, lucru nespus) ai acces, pentru că doar tu ştii cum arată ele în lumină deplină, chiar dacă ai ales să le păstrezi după perdea, în obscuritate. Cam asta”.E un soi de poprire  a spunerii până la capăt în versurile Minei Decu, o stăvilire continuă a avalanșei afective, din care se naște adevărata tensiune a poeziei.

 

 

Cei care au scris despre cartea de debut a Minei Decu au remarcat autenticitatea și interesul pentru marginalitate: „Poezia Minei Decu din Desprindere nu este una re-productivă, ci profund productivă. Procesul de reprezentare îşigăseşte aici o acută autenticitate. Autenticismul, adesea identificat/ confundat, şi prin prisma unor teorii critice, cu biografismul sau personismul, iată că poate genera un discurs original şi în proximitatea acestor direcţii: «bea votca asta/ du-te la baie şterge-ţi rujul/ despleteşte-ţi părul/ apropie-te mai mult de tine/ şi nu zice nimic»” (Ionuț Orăscu); „Privind dinspre «secunda de sticlă transparentă», avem în poezia Minei Decu o ontologie à rebours, cu obiecte, personaje, senzații, instantanee și amintiri care-i subminează mereu consistența fragilă. Marginalitatea e căutată până la emfază, la fel ca și poza retro de beatnic on theroad, gata să se desprindă de orice stație prea îndelungată” (Adrian G. Romila).

 

 

 

Printre debuturile în poezie a ultimilor ani, Desprindere de  Mina Decu, pare să fie una dintre cărțile cele mai mature și mai echilibrate.

(Prezentare de Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești)

 

9.

e plină lumea de copii mari mamă

nu te uita așa

tu i-ai făcut pe toți

le-ai tricotat mințile în așa fel încât să le intre la apă

le-ai spus când dormeau să se ferească de îmbrățișări

să nu sărute decât pe furiș și din vârful buzelor

le-ai mai spus să râdă de orice oricât oricând

și cât pot ei de tare

măcar ai făcut și tu ceva bun pe lumea asta mamă

dar știu eu bine

că după fiecare porție sănătoasă de râs

îi închideai pe rând

în câte o cameră albă și foarte luminoasă

îi puneai într-un colț

și le spuneai

să-și îndese fața până le încape în unghiul ascuțit

până le ieșeau ochii din cap

le prindeai un braț

îl răsuceai la spate și apăsai până trosnea

lasă mâna moale ziceai

te mângâiai cu palma brațului răsucit pe obraz

îi sărutai duios vârful degetelor și nu mușcai

niciodată n-ai mușcat mamă

doar le ziceai să se-mpingă mai mult în perete

și data viitoare să râdă mai tare

 

 

11.

și ce caut eu aici

fumez și locul meu în lume se umple

voi toți cei care credeți în mine urmați-mă

zice o voce

purasmentiras

alt continent te ispitește

nu merită rezistă rezistă fată n-are rost

și știi doamne cum știi

și ce

hai să aruncăm totul celor trei surori

și să plecăm de aici

acum nu mai târziu

e un circ

te prefaci că ești fericit da dada

o circumstanță ca atare

la dracu′ asta chiar doare

ai știut de la început

și vocea susură și susură

și îți vine să spargi să strigi să ieși

și vântul

tot e bine

nu vrea nimeni să iasă

aici rămâi

și stai și râzi și zici ce mișto

în curând dansăm

și ne spunem ce dor mi-a fost

hai fugi hai fugi pe bune fugi

n-am picioare să-ți dau

genunchii-mi tremură la greu

dar tu știi mai bine

un laț nu e niciodată inel

 

 

12.

îmi simțeam capul

prins într-o cutie toracică

pe care trebuia

din răsputeri

s-o țin închisă

cu forța

 

 

48.

intensitatea pe care ți-o dă durerea

o frumusețe privită cu inconștiență

îmi vine să sap prin ea

să mă târăsc prin tunelurile cărnii ei

ca un vierme

și apoi

ca o lăcustă să forfotesc în uscăturile

dintre oase

de sub oase

de după oase

să nu existe

nimic

mai satisfăcător să mă scald într-un sânge care nu-i al meu

singurul în care mă mai pot recunoaște

mă mai pot oglindi

cu dinții rânjiți

și cu unghiile spărgând cheagurile

îți fixezi privirea în ceva

ce speri din toată inima

că nu e gol

și te agăți cu disperarea ultimului sălbatic

de orice

i-ar mai putea salva specia

de orice

i-ar mai oferi o atelă

pentru osul rupt al piciorului

de ceva ce i-ar mai da putere să alerge

până la capătul insulei

 

 

62.

când vrem să se creadă

că datul peste cap e mai ușor decât pare

le zicem celor de lângă noi că sforile sunt false

ascundem sub limbă petale

în speranța că sângele ne va deveni mai subțire

și în goana noastră după saltul perfect

se întâmplă să lăsăm în urmă câte o pălărie

nu

nu e magie

e uitarea capului în altă parte

din cauza unei ciudate mișcări

din umeri înspre gât

spre ce ar fi trebuit să fie o bărbie

nu a ta

 

 

65.

să știi

că doar așteptarea

așteptare până în buza faptei

fără anticipație

așteptare îmbinată cu presimțirea prezenței

cu spațiul gol și lung

care apasă

pe piept cu o densitate copleșitoare

doar ea e cea care rămâne

și să nu aștepți altceva decât să treacă

orice

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store