Născut pe 27 iulie 1975 în Gersa, Bistrița-Năsăud, Dan Coman își publică primele texte în 1993în revista „Minerva”(este și anul în care a absolvit Facultatea de Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca).Peste zece ani, în 2003, debutează editorial cu volumul Anul cârtiței galbene (Editura Timpul, Iași), pentru care i se acordă Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (2004) și Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România (2004). Emilian Galaicu-Păun aprecia la superlativ această carte, considerând-o unul dintre reperele poeziei române contemporane: „Anul cârtiței galbene marchează o turnantă majoră a liricii românești de ultimă oră, comparabilă întrucâtva cu un alt debut antologic de acum 24 de ani, Cartea de iarnă a lui Ion Mureșan. Altminteri, critica nu a ezitat să-l situeze în descendența poetului clujean, fără a pune la îndoială izbitoarea-i originalitate. Ceea ce copleșește în poezia lui Dan Coman este forța sa vizionară. /…/ Odată cu Anul cârtiței galbene, deceniul Dan Coman a și început.

Textele lui Dan Coman au fost traduse în franceză, sârba, slovenă, suedeză, maghiară, polonă, spaniolă, engleză.Până în prezent, i-au mai apărut volumele de poezie: ghinga (Editura Vinea, București, 2005); d greatcoman (antologie; Editura Vinea, București, 2007); Dicționarul Mara (Editura Cartier, Chișinău, 2009 – Premiul Radio România Cultural); ERG, (antologie; Editura Charmides, Bistrița, 2012); Insectarul Coman (Editura Charmides, Bistrița, 2017 – Premiul Cartea de Poezie a anului 2017 la Gala Tinerilor Scriitori; Premiul Radio România Cultural; Premiul „Observator cultural”). A publicat de asemenea câteva volume de proză –Irezistibil (Editura Cartea Românească, București, 2010); Parohia (Editura Cartea Românească, București, 2012); Căsnicie (Editura Polirom, Iași, 2015); aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată (Editura Polirom, Iași, 2019); Enescu. Caiete de repetiții (biografie romanțată; Editura Polirom, Iași, 2019) – și o carte pentru copii – Moara de frig (Editura Cartier, Chișinău, 2018). Este prezent în antologiile: Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPERA PRIMA (1998-2008) (Editura AXA, Botoșani, 2010); Compania poeților tineri în 100 de titluri, alese de Dan Coman și Petru Romoșan (Editura Compania, București, 2011); Exerciții de neclintire. Antologia poeților laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM. 1999-2017 (Casa de Editură „Max Blecher”, Bistrița, 2017) ș.a.

Suprarealist, expresionist, vizionar-oracular (astfel l-a calificat critica încă de la cartea de debut), Dan Coman este, întâi de toate, poetul interesat de tensiunile și izbucnirile interioare ale unui eu ce-și urmărește neputincios metamorfozele și se agită în efortul disperat de a se regăsi pe sine, cel adevărat, cel autentic. Ludicul abia sesizabil și, adesea, (auto)ironia însoțesc această acțiune de relevare poetică a interiorității. Pe cât de reală pare să fie biografia eului (un mare însingurat!) în căutare de sine, pe atât de halucinant-oniric este universul imagistic la care se raportează acesta. E o„febrilitate a materializării imaginative” (Al. Cistelecan) în poezia lui Dan Coman, „micile aventuri în realitatea imediată sunt, de altfel, permanent ridicate la coeficientul mai înalt al viziunii, iar poemul se naște nu din simpla notaţie jurnalieră, ca la autenticiştii «pursânge», unde excesul de autobiografism pare chemat să suplinească un deficit de imaginaţie, ci dintr-o laborioasă «reforjare» a experienţei (Octavian Soviany).

necunoscuta

femeia de lângă mine e înaltă și foarte calmă – nu mă privește

doar îmi ascultă vuietul din cap. stă întinsă pe masă.

mâinile ei sunt ceștile din care beau vinul negru.

femeia de lângă mine nu face nimic. ea doar îmi ascultă vuietul din cap

și zâmbește. are chipul acoperit de viermi.

stă întinsă pe masă și mă privește cum alerg de la un capăt la altul al zilei.

mâinile ei cresc neîncetat și vinul se face tot mai tare tot mai negru –

restul trupului are o culoare albicioasă, fără miros.

femeia de lângă mine are pe chip jumătăți de fluturi și jumătăți de viermi.

e calmă și îmi ascultă vuietul din cap.

mâinile i-au devenit neîncăpătoare în odaia mea.

                                                (din Anul cârtiței galbene)

superbul cap al prietenului dinlăuntrul capului meu

de o mie de ori am strigat-o pe teodora.

de o mie de ori animalul ei pe moarte a zvâcnit

înălțând cerculețe spumoase deasupra gurii.

ochiul său nesigur pentru inima teodorei s-a învârtit scurt.

mai atent decât se cuvine mi-am luat obrajii în palme.

greutatea lor mutându-mi umerii din loc. bărbia fără urmă de păr

zdrelindu-mi oasele pieptului.

și în cealaltă încăpere teodora izbindu-și cizmele roșii cu superba cravașă

pocnind aspru din degete și începându-și cu furie dansul mecanic al după-amiezii.

animalul ei pe moarte intrat aproape în întregime în sine.

nu mult după masa de prânz somnul neobișnuit despre care atât am vorbit.

marile căderi de pământ peste ochii mai vii decât mintea

și mișcările repezi ale ochilor împrăștiindu-mi pământul prin cap.

și noaptea. și faptele negre noaptea

ca și cum din creștet până în tălpi, pe dinlăuntru, corpul mi-ar atârna

ca o hârtie lipicioasă plină ochi de muște.

nu mă sperii. nu urlu. țin capul drept cu ajutorul capului drept al prietenului.

el îmi vorbește acum.

sub limba sa umflată de nesomn ca niște ouă vorbele blânde.

se face seară. și se face răcoare seara.

somnul neobișnuit părăsindu-și vastele ținuturi.

deschid cu încetineală ochii. pâcla alburie devine intens colorată.

aplecat peste ochiul meu stâng ochiul animalului pe moarte

privindu-mă cu exactitate.

o strig pe teodora. de o mie de ori o strig pe teodora.

ea vine îmi pune ligheanul cu cafea dinainte

și-mi deschide cu un straniu mecanism gura încleștată.

                                                 (din Anul cârtiței galbene)

irezistibil

după o lungă amorțeală mă găsesc iar irezistibil.

pătrund în mintea mea cu viteza unui ghepard tânăr

și cu de două ori viteza unui ghepard tânăr alerg prin odaie.

îmi dăruiesc o deosebită plăcere. pur și simplu sorb aerul: sunt bucuros.

abia de-mi pot face față (mă recunosc până și când dansez).

cu o șiretenie fără seamăn ajung lângă inima mea.

îmi vorbesc dar trebuie să am grijă: numai lăudându-mă excesiv

trec dintr-o zi într-alta.

sunt cu adevărat o ființă uluitoare.

nu mai știu ce să fac: mă găsesc irezistibil.

deschid fereastra și pământul năvălește ca o apă limpede în odaie.

                                                  (după Exerciții de neclintire)

vino să vezi:

capul meu e un dulăpior cu medicamente

un loc aseptic și răcoros

dreptunghiul de placaj proiectat pentru siguranță

strecoară-ți mâna și ia pastile proaspete

te vor ajuta imediat să uiți

vino să vezi:

capul meu e ursulețul de pluș

moale și antialergic

poți dormi cu el în brațe,

poți să-l faci cadou unei familii cu bebeluș,

șterge-l de praf, izbește-l de perete, aruncă-l pe geam

te va aștepta nemișcat în iarba uscată

vino să vezi:

capul meu e o pasăre împăiată

peștele de sticlă de pe televizor

prințesa de porțelan încuiată-n vitrină

lăudată de la mică distanță de musafiri

pușculița care așteaptă sub pat

să fie spartă în mii de bucăți

vino să vezi:

capul meu e un oraș din nord

singurătatea și liniștea care lovesc mai tare ca boala

cancelaria burdușită cu profesori idioți și săraci

strada pustie, covrigăria,

aerul uscat care-ți intră ca lâna în ochi

vino să vezi:

capul meu e o superbă grădină de cafea

uitată într-o lădiță pe balcon, la mijlocul iernii

când lumina nu mai are putere iar pământul e deja înghețat

grădina de cafea peste care zăpada

tremură ca un pui orb de pisică părăsit la începutul serii

lângă un gard.

                                                (din Insectarul Coman)

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: