Despre D.N. Teodorescu nu au ajuns foarte multe informații până la noi. Născut acum 125 de ani, pe 25 octombrie 1895, la Dorohoi, se stinge din viață în 1969 (conform puținelor surse în care este menționat). Și-a publicat versurile în diverse publicații culturale și literare: Adevărul literar și artistic; Flacăra; Literatorul; Sinteza ș.a. A debutat editorial în 1917, cu volumul de versuri Nopțile, publicând ulterior alte trei cărți de poezie: Foi galbene (1921); Strofe pentru suflet (1928); Corăbii de hârtie (1934). În afară de poezie, are și încercări de proză: Radeș (file de roman, 1926); Călărețul colorat (roman, 1935).

În Istoria literaturii române de la origini până în prezent, G. Călinescu îl încadrează printre moderniști, menționând că autorul Nopților „a publicat o mulțime de poezii sentimentale cu anemie și străbătute de înrâuriri mai ales dinspre simbolism, puțin vizibile din cauza palorii”. Pot fi găsite totuși în poezia acestui autor, susține criticul, și imagini originale, cum ar fi cea a „zmeului rupt”, ca „simbol al zădărnicirii aspirațiilor infantile”, sau cea a „corăbiilor de hârtie”, care sugerează ideea de fragilitate, precaritate.

D.N. Teodorescu scrie o poezie nostalgică, în care sunt reluate frecvent motivul trecerii, al despărțirii, al ruinării universale și al deșertăciunii. E. Lovinescu îl considera un „poet melancolizant autumnal”.  

(Prezentare de Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești)

***

Pe drumurile frânte și-nserate,

M-am dat în voia pașilor posaci,

Când zmeie încurcate în copaci

Mi-au arătat dreptunghiuri colorate.

Le-a ridicat acolo nu știu cine

Și le-a lăsat acolo, pe când eu,

Cercând, odată, să ridic un zmeu,

L-am încurcat în crengile din mine.

Și zmeul meu, de-atunci, mereu mă doare

Chinuitor, așa precum un junghi;

Îl am și-acum, dar nu mai e dreptunghi

Și nu mai e același la culoare…

***

Hârtiile pe cari, în nopți de-a rândul,

Mi-am mâzgălit și sufletul, și gândul,

Le mângâi și le strâng pe fiecare,

Că va să vie ora de plecare.

În jurul meu își crește aiurarea

Pământul, înfrățindu-se cu marea:

La fel ca ea înalță să coboare,

Mereu alți oameni și același soare.

Privind în mine și privind departe,

Din foile sortite pentr-o carte,

În așteptarea orei ce-o să vie,

Pornesc în larg corăbii de hârtie.

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: