Născută pe 19 iulie 1978, Crista Bilciu a absolvit, în 2002, Facultatea de Științe și Litere a Universității „Petru Maior”, iar în 2004 – Universitatea de Artă Teatrală din Târgu-Mureș. A mai studiat la Universitatea Media din București, specializarea Regie de Film și Televiziune. A debutat editorial în 2011, cu Poema desnuda (Editura Cartea Românească, București), singurul volum publicat până acum, pentru care a obținut, în 2012, Premiul Național pentru Poezie „Mircea Ivănescu” – Opera Prima și Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM. Este prezentă în volumele colective de poezie: Antologia Artgothica (Editura A.T.U., Sibiu, 2012) și Exerciții de neclintire. Antologia poeților laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM. 1999-2017 (Casa de Editură „Max Blecher”, Bistrița, 2017). Are colaborări la revistele: „Vatra”, „Cafeneaua literară”, „Luceafărul”, „România literară”, „Hyperion”, „Familia”, „LiterNet”, „Dilema veche” etc.

Atât în Poema desnuda, cât și în Evanghelia după Lilit (carte în lucru, un fragment din care a fost inclus în antologia Exerciți de neclintire), Crista Bilciu (care este nu doar poetă, ci și regizoare) realizează acțiunea de „transformare a unui posibil scenariu (fie de film, fie de teatru) în poem” (Gellu Dorian). Având arhitecturi complexe, poemele sale dramatice se alcătuiesc din vârtejuri de imagini, de aici rezultând un „lirism narativ și fantast”, „pe cât de extravagant, tot pe atât de spectacular” (Al. Cistelecan). Personajele-tipuri umane din poezia Cristei Bilciu sunt de o naturalețe uimitoare, versurile copleșesc prin muzicalitate, stilul este dezinvolt, imaginile curg una în alta (uneori, la modul suprarealist) firesc, fără urmă de prețiozitate, iar evocările biografiste definesc o epocă plină de privațiuni traumatizante.

Evanghelia după Lilit

1.

mămăligă mămăligă mămăligă.

măăăă-măligă!

La Târgu-Mureș exista un lactobar

ca o cofetărie, dar servea numai specialități lactate

și mămăligă

mama ne ducea uneori să mâncăm acolo mămăliguță fierbinte

cu lapte dulce și rece

sau preferata noastră: mămăli-cu-brâ-cu-la

asta era o porție zdravănă de mămăligă aburindă cu boț de

brânză dulce de vaci

înconjurată ca o insulă de un ocean din lapte bătut, răcoros

Uneori ne grăbeam și dădeam peste cap numai câte un pahar

lunguieț transparent

plin cu sana, râdeam de mustățile noastre în

oglinzile puse anume pentru asta

pe atunci nu ajungeam la scaunele alea înalte, de bar

tot încercam să le escaladăm până la urmă mâncam în picioare

era vârsta primei copilării

Apoi a venit vremea cartofilor prăjiți și am urât mămăliga

noi copiii nu știam, dar eram mai săraci atunci

O iarnă întreagă am trăit numai cu doi saci de cartofi și o oală

mare de fontă în care țineam „porția” de ulei

prăjea mama în aceeași zeamă unsuroasă de se împuțina de la

sine

– Știți ce mâncăm azi? Barabule, glumea tata

Ieri am avut barabuște, alaltăieri baraboi, înainte crumpene,

picioci, boboașe, colompire

mâine: bighiroance, bandraburce și bulughine

Tata știa și o grămadă de cântece licențioase care rimau cu

barabulă-baraboi

mama se supăra, dar noi râdeam

fericirea a durat până s-au terminat cartofii

apoi am mâncat doar felii de pâine înmuiate în scursura

uleioasă din oala de fontă

Odată m-a trimis mama să smulg câteva fire de usturoi verde

din grădina blocului vecin

să ne taie greața

mi-a fost frică să fur am căzut în noroiul gras și moale

ăla, noroiul, nu înțelegea de ce naiba plâng

m-am întors fără usturoi atunci s-au prins ai mei că voi ajunge

artistă

Peste ani, am pornit în pelegrinaj prin teatre,

ucenic la marii regizori

eram lefteră, dar fericită mâncam teatru pe

mămăligă

aveam cu mine un gentoi uriaș plin cu mălai

pudră galbenă în pachete de hârtie imaculată

ajutor comunitar primit de la stat de bunica Ela tot un fel de

„porție”

trei luni am trăit cu mămăligă

învârteam cu făcălețul în bucătăria teatrului ca o vrăjitoare

o dregeam cu ce puteam: ba un cățel de usturoi, ba un vârf de

condiment

ba un colț de brânză ceapă ciupercă semințe de bostan floarea

soarelui conopidă

ardei pișcos muștar zeamă de varză acră hrean piper macaroane

cine trecea prin bucătărie îmi dădea un boț de ceva și-l

scufundam în mămăligă

mămăligă cu de toate

până la primăvară slăbisem 20 de kg, eheeeei,

mămăliga mă făcuse mai frumoasă mai fierbinte

dar credeți că dragostea m-a găsit atunci, dragostea?

Învârteam în cuvinte cu aceeași patimă cu care mestecam la

mămăligă,

dar scrisorile mele – tot fără răspuns...

2.

Filă din jurnal:

Locuiam în Teatrul din Craiova,

aveam la subsol o cameră fără fereastră

eram chiar sub scenă

pe tavan și pereți treceau țevi groase și fierbinți

în cameră au fost 30 și ceva de grade toată iarna

veneam de la repetiții mă dezbrăcam de tot

mă întindeam goală pe pat în întuneric

ascultam zgomotele înfundate de deasupra

mă simțeam într-un submarin

mă scufundam încet în mine ca într-o apă

verzuie și stătută

Pe măsură ce teatrul se liniștea

mă linișteam și eu

Îmi imaginam că încet, sânii mei se desprind

și se ridică ușor, perfect rotunzi,

plutind prin încăpere;

Îmi imaginam că oasele mele se dizolvă;

Că toate orificiile se închid miraculos,

vindecându-se ca niște răni;

Că mâinile, picioarele și toate celelalte extremități

devenite ridicole

se absorb...

Deveneam perfectă, sferică, translucidă

respiram ușor prin pori și

te așteptam...

Pe măsură ce îți simțeam prezența,

începeam să mă ridic imperceptibil deasupra patului

pluteam și deveneam tot mai luminoasă,

o sferă de lumină și de liniște...

Atunci intrai tu în încăpere:

un alt glob incandescent învăluit în liniște

auzeam liniștea vâjâind în jurul nostru

auzeam întunericul pârâind încet pe măsură ce

ne apropiam unul de celălalt

erai exact ca mine și nu-mi era deloc frică

ne apropiam milimetric până deveneam o singură

lumină

insuportabil de frumoasă

întâlnirea dintre noi era atât de firească

udam perna cu lacrimi

(dar asta abia dimineața,

când îmi priveam în oglindă trupul

atât de inutil...)

3.

Pe malul Pocloșului, nu departe de blocul copilăriei mele,

venea mereu un circ ambulant

răsărea peste noapte ca o ciupercă zgomotoasă și colorată

cu miros de libertate și bălegar

niciodată nu m-au dus ai mei să văd spectacolul, nu mai bine îți

iau o carte?

Treceam pe lângă el trasă repede de mână

nimic nu se zărea sub coviltir uneori poneiul

toată copilăria am visat să fug cu circul ăla în lume

Dar fetele cuminți nu fug niciodată cu circul

fetele cuminți umblă mereu cu o carte în mână și caietul de

poezii în geantă,

ele știu că s-au născut să fie mireasă pentru Verb

și se închină doar unui singur zeu, Eminescu

(după ce mai cresc se pot închina și lui Ion Mureșan

Sau măcar să închine un pahar la masă cu el)

Așa am știut eu de mică:

fiecare cuvânt e un mic Iisus de litere răstignit peste gând,

încercând să îl mântuiască

o mică elice gata să-l ridice la cer,

Făceam cu Luci concurs cine are mai mulți metri de „Biblioteca pentru toți”

(la „bepete-uri” câștiga el, la „Univers” conduceam detașat)

făceam schimb de dubluri din „O mie și una de nopți”

dădeam cărți împrumut numai dacă primeam cărți la schimb

și alte jocuri de „tocilari”

îmi doream foarte mult un salon literar

în fiecare vineri ne adunam mai mulți la mine în cameră și

dezbăteam câte un subiect

ne-a inspirat, evident, procesul lui Raskolnikov

o vreme am judecat personaje literare,

pe urmă idei

uneori uit că noi nu ne cunoșteam atunci, Andu

tu mi-ai spus că jucai fotbal cu băieții la Reghin,

oricum nu cred că ai fi venit în cercul nostru de tocilari

pe atunci nu exista internet, rețele de socializare, forumuri on-line

invitam oameni interesanți pe care îi întâlniserăm în timpul săptămânii

unii erau ciudați, căutam oameni altfel

Odată a venit un yoghin care ne-a vorbit despre noua ordine

mondială

și despre cum eram cu toții manipulați

știa să citească gânduri

ajunsese la nivelul șapte

s-a mai ținut o vreme după noi, a încercat să se încurce pe rând

cu toate fetele din echipă

Tu ai o forță în tine, mi-a spus,

așa, ca habotnicii ăia care au o singură carte, Biblia,

care e cartea din tine?

Eu încă de pe atunci purtam într-o placentă pe Laura

oriunde mergeam, aveam grijă să nu se spargă bula asta de

săpun, bășica transparentă

filmul meu interior

când eram mică de tot, Laura era mult mai liberă

mergeam cu ai mei la cineva în vizită, stăteam cuminte cu o carte pe covor

Laura în schimb deschidea toate sertarele, cotrobăia pe sub pat,

se cățăra pe dulapuri

proba rochiile gazdei și se dădea cu ruj

„Ce fetiță cuminte aveți”, se mirau gazdele

și pe urmă tata mă punea să le citesc din caietul meu de poezii

din caietul turcoaz cuvintele făceau tumbe ca maimuțica pe plajă

uite o poză cu intestinele mele, pe românește „mațe”

uite o poză cu singurătatea târându-mă de păr, dar, vă rog,

admirați postura, urletul, dantura

uite o poză cu toate locurile unde nu m-a mângâiat nimeni niciodată

colorata mâine-i gata

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: