Gabriela Firea anunță reorganizarea unei importante direcții, urmează ANGAJĂRI în fiecare județ

Potrivit celor precizate de Gabriela Firea, Ministerul Familiei se află în linie dreaptă cu reorganizarea unor instituții din țară, în urma separării activităților de sport și tineret.

 

Este vorba despre Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, care se va reorganiza, rezultând două instituții separate.

 

Astfel, în bugetul pe anul 2023, sunt la dispoziție 100 milioane de lei pentru operaționalizarea noilor structuri, și anume Direcțiile Județene pentru Familie și Tineret.

 

Mai mult, spune ministrul Familiei, fiecare dintre cele 42 de instituții județene are nevoie de minimum 16 angajați pentru a funcționa.

 

”Guvernul a aprobat suplimentarea numărului de angajați pentru a completa acolo unde nu stăm acum foarte bine. (...) Acum, din cele 923 de posturi din toate direcțiile județe, avem ocupate doar o treime, 361 mai exact, de specialiștii preluați din fostele direcții județene de sport și tineret. Pentru restul, pregătim angajări pentru că ne dorim să fim în contact direct cu tinerii și familiile din toată țara”, a precizat Gabriela Firea, ministrul Familiei.

 

(Foto: business-review.eu)