Din delegația conducerii centrale a PSD care s-a deplasat joi la Botoșani a făcut parte și Gabriela Firea, senator și prim-vicepreşedinte al partidului. La Primăria Botoșani, actuala parlamentară a anunțat că dorește să candideze din nou în 2024 la Primăria București.
Firea a subliniat că intenţia sa nu este de a candida la următoarele alegeri prezidenţiale, ci de a participa la alegerile locale pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti.
”Eu am un obiectiv exprimat şi pot să îl spun şi în faţa dumneavoastră. Eu vreau să salvez capitala de falşii salvatori ai capitalei, de cei care au manipulat în campania electorală minţind că vor rezolva de pe 28 septembrie problema apei calde şi a căldurii pentru că au o relaţie privilegiată cu Guvernul şi cu Elcen, care aparţine de Guvern, că nu va mai livra agent termic sub parametri şi, de asemenea, că vor avea buget pentru investiţii. Iată că nu s-a întâmplat acest lucru şi că, de cinci luni de zile, bucureştenii au stat în case în frig mult mai mult decât erau sincope în mandatul meu. Misiunea mea, cel puţin aşa am stabilit la nivel politic, este, dacă suntem sănătoşi, suntem toţi bine, ajungem peste trei ani şi jumătate la acel moment, să salvez Bucureştiul de falşii salvatori”,
Gabriela Firea, senator PSD.
Aceasta a deținut funcția de primar general al capitalei în perioada 2016 – 2020. Anul trecut a candidat din nou, dar a fost învinsă de Nicușor Dan, susținut de PNL și USR-PLUS.