Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a arătat că predecesori ai săi din PSD au lucrat la noua lege a pensiilor publice, adoptată luni în Camera Deputaţilor.
Oficialul guvernamental i-a nominalizat, pe actualul primar al municipiului Craiova, Olguţa Vasilescu, şi pe actualul deputat Marius Budăi, plecat din funcţie în urma descoperirii de către DIICOT a aşa-numitelor ”azile ale groazei”, în care vârstnici internaţi în centre finanţate de la buget erau maltrataţi.
”Vreau să le mulţumesc colegilor mei, dna Olguţa Vasilescu, dlui Marius Budăi, colegi care la rândul dânşilor au avut contribuţii importante în ceea ce priveşte legislaţia pensiilor din sistemul public”, a afirmat ministrul Muncii, luni, într-o emisiune la TVR Info.
Simona Bucura Oprescu a mulţumit, de asemenea, ”atât colegilor din Camera Deputaţilor, cameră decizională, cât şi colegilor din Senat, prima cameră sesizată, pentru mobilizarea de care au dat dovadă în beneficiul românilor”.
Ministrul a ţinut să mulţumească ”mai ales” angajaţilor din Ministerul Muncii şi celor de la Casa Naţională de Pensii Publice pentru munca la proiectul votat de Parlament.
Valul de mulțumiri vine în contextul în care angajații Casei Județene de Pensii Botoșani, instituție pe care Marius Budăi a condus-o, protestează de două săptămâni, fără ca actualul deputat sau cineva din Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) să îi bage în seamă.
Deși ține mereu să declare că este mândru că e botoșănean, Marius Budăi nu i-a băgat în seamă nici pe angajații CJP și nici pe salariații celorlalte instituțiilor botoșănene din cadrul MMSS care ies în stradă de la mijlocul lunii.
Proiectul de lege privind sistemul public de pensii a fost adoptat cu 199 de voturi „pentru”, 39 „contra” şi 17 abţineri, a anunţat vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Daniel Suciu.