Funcţionari publici botoşăneni specializaţi la bani europeni

 

Municipiul Botoşani, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Botoşani şi Asociaţia Partener-Iniţiativa pentru Dezvoltarea Locală Iaşi implementeză  proiectul “Dezvoltarea capacităţii administative publice locale din judeţul Botoşani pentru elaborarea şi implementarea strategiilor  de dezvoltare locală prin parteneriat, schimb de bune practici şi instruirea funcţionarilor publici” al cărui scop este de a sprijini primăriile în domeniul managementului de proiect.
 
În cadrul proiectului, una dintre activităţi este dedicată unui curs de perfecţionare pentru ocupaţia manager de proiect pentru funcţionarii publici din comunele şi oraşele din judeţul Botoşani. Proiectul, finanţat în cadrul Programului Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, Axa Prioritară Îmbunătăţiri de structură şi proces ale managementului ciclului de politici publice, a cuprins mai multe etape, cursul de perfecţionare pentru ocupaţia de manager proiect fiind a 8-a activitate  din proiect. “Proiectul are o succesiune de activităţi începând cu inventarierea de activităţi şi sarcini specifice managerului de proiect din instituţie. A avut loc apoi o conferinţă regională a proiectului privind planificarea strategică şi, în succesiunea lor, acum, se desfăşoară cursul de formare pentru 100 de funcţionari publici. După activitatea aceasta, se va desfăşura conferinţa regională de închidere a proiectului”, a declarat Cătălin Ilaşcu, preşedintele Asociaţiei Partener din Iaşi. 
Cursul de perfecţionare pentru ocupaţia de manager proiect la care au participat funcţionari din primăriile judeţului Botoşani se va finaliza cu examen scris şi oral. Proba practică va reprezenta esenţa cursului deoarece fiecare cursant va prezenta o schiţă de proiect privind dezvoltarea intercomunală. În urma rezultatelor obţinute la examenul susţinut, în prima săptămână a lunii aprilie, cursanţii vor primi certificate recunoscute de Ministerul Muncii, în baza autorizării pe care Asociaţia Parener a parcurs-o prin CNFPA.

Primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur a considerat că proiectul implementat în municipiul Botoşani este urmarea firească a dezvoltării proiectelor europene în municipiu. “Municipiul Botoşani a înţeles de la început nevoia absorbţiei de bani europeni pentru dezvoltarea unor investiţii mari în oraş. Cu banii pe care îi avem noi în bugetul local, am fi reuşit poate să facem lucrările pe care le-am realizat în ultimii 7-8 ani, în 30 de ani. Din fericire, am înţeles devreme cât de importante sunt aceste fonduri europene pentru a dezvolta oraşul şi, adaptându-ne după nevoile botoşănenilor, am reuşit să schimbăm poziţia oraşului la nivel naţional. Dacă până acum eram la coada ţării din cauza şomajului, din cauza infrastructurii proaste, cu siguranţă nu mai putem vorbi despre Botoşani ca un oraş codaş. Iar această situaţie o datorăm acestor bani europeni, care ne-au ajutat să ne dezvoltăm. Ni se deschid căi, cum este şi acest proiect, prin care putem să ne specializăm oamenii pe proiecte europene, pe care nu trebuie să le pierdem dacă ne dorim să îmbunătăţim viaţa oamenilor din comunitatea pe care o conducem”, a declarat primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur.