Funcţii negociate la centru pentru Ţurcanu II şi un consilier judeţean

 

După ce a pierdut funcţia de conducere a Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) care a fost eliberată prin demisie de Mihai Ţurcanu, Filiala Judeţeană a PNL Botoşani a primit în schimb două posturi de adjuncţi la instituţii centrale.

Este vorba despre funcţii de vicepreşedinţi la ANSVSA şi la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor care ar urma să fie preluate de fratele preşedintelui PNL de Botoşani şi consilierul judeţean Bogdan Dăscălescu. „Dăscălescu vicepreşedinte la ANSVSA iar Mihai Ţurcanu vice la ANPC. Cele două posturi sunt negociate pentru Filiala PNL Botoşani, vicele la ANSVSA este vacant şi la ANPC va fi eliberat din funcţie unul de la PSD”, a declarat Florin Ţurcanu.
Odată cu plecarea lui Dăscălescu în capitală, următorul pe listă în plenul judeţean ar fi un membru PSD, ceea ce înseamnă că numărul consilierilor judeţeni social democraţi va creşte la 10 faţă de 9, cel al liberalilor.
CITEŞTE:
 Ţeapă de la Ponta cu postul lăsat liber de Mihai Ţurcanu