Pot participa la concurs ofițeri cu grad minim de căpitan.
Selecția este organizată pentru ocuparea funcției de adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Botoșani.
Acest post este ocupat în prezent de maior Robert Bursuc, desemnat să exercite atribuțiile de conducere până la ocuparea prin concurs.
Candidații care doresc să facă parte din structura de conducere a Jandarmeriei Botoșani trebuie să participe la un examen extrem de riguros care începe cu evaluarea psihologică care este una eliminatorie. Cei care sunt declarați inapți psihologic nu sunt programați la celelalte probe din concurs.
De asemenea, aspiranții la funcția de conducere trebuie să aibă un nivel crescut de pregătire de bază dar și studii de specialitate în domeniul management.
Și nu în ultimul rând cultură generală și cunoștințe în domeniul juridic, psihosociologia muncii și organizațiilor, curs de achiziții publice și autorizații speciale care să permită accesul la informații clasificate.
Printre criterii, candidații trebuie să aibă vechime în armă de cel puțin 5 ani și minim 3 ani pe funcții de conducere.
Data limită de depunere a dosarelor este 28 martie 2024.
Prima probă din examen va avea loc pe 9 aprilie, interviul fiind programat pentru data de 17 aprilie, ora 11:00.