Funcție importantă de șef într-una dintre structurile MAI scoasă la concurs la Botoșani 

Este vorba despre funcția de șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise Și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPIV) care se află în subordinea Prefecturii Botoșani. 

 

Concurs la Permise 

 

 

Acest post este ocupat în acest moment de subcomisarul Sorin Stoleru împuternicit la comandă de aproximativ un an. 

 

Concursul pentru funcția de șef este unul complex și are mai multe probe. 

 

Evaluare psihologică

Perioada de desfășurare a examinării: 18.09.2024 - 25.09.2024

Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.

 

Validarea dosarelor: 

 

După depunerea dosarelor de recrutare, comisia de concurs va verifica, cu cel puţin 5 zile lucrătoare înaintea primei probe a concursului, corectitudinea întocmirii dosarelor de recrutare a candidaţilor, respectiv îndeplinirea de către candidaţi a condiţiilor de participare la concurs, urmând a se pronunţa cu privire la validarea/invalidarea acestora.

 

Probe Concurs 

 

Proba - Interviu pe subiecte profesionale (funcții conducere polițiști)

Perioada de desfășurare a probei: 10.10.2024

Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.

 

Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu note de la 1 la 10 (1 punct se acordă din oficiu).

 

 

Rezultatele interviului structurat pe subiecte profesionale se afișează la sediul Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări din municipiul București.

 

Interviul structurat pe subiecte profesionale se va înregistra audio-video.

 

Proba se va desfășura la sediul Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări conform graficului de concurs.

 

Candidaturile se pot depune până pe data de 18 septembrie 2024, iar printre cerințe se regăsesc următoarele: 

 

  • gradul profesional: Minim subinspector de poliție
  • pregătire de bază: Studii universitare de lungă durată (S) în domeniile: juridic, economic, științe inginerești, administrație publică, informatică, automatizări sau studii superioare de licență, ciclul I de studii universitare în domeniile: juridic, economic, științe inginerești, administrație publică, informatică, automatizări;
  • pregătire de specialitate: Studii de masterat sau studii postuniversitare în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției sau în domeniul management, sau să fie posesor al unei diplome de absolvire sau de licență a învățământului superior de lungă durată din perioada anterioară aplicării Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, în funcție de specializarea/programul de studii universitare în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției sau în domeniul management;
  • autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor postului:
  • Permis de conducere minim categoria B;
  • Autorizaţie de acces la informaţii clasificate nivelul „STRICT SECRET” – poate fi obţinut(ă) ulterior;
  • vechime în muncă/din care în MAI: 3 ani/3 ani;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei: 2 ani;
  • vechime în specialitatea structurii pentru care se organizează concurs: 3 ani;
  • perioada pentru acomodarea la cerinţele postului: 6 luni;
  • aptitudini şi abilităţi necesare: - de conducere (organizatorice, decizionale, de prevedere, coordonare, control), de planificare, spirit de observație: dezvoltare foarte bună;
  • rezistență la stres și lucru sub presiunea timpului: dezvoltare foarte bună;
  • bun negociator și diplomat, motivarea subordonaților în muncă, gândire analitică și conceptuală, poate să lucreze cu supervizare redusă: dezvoltare foarte bună; 
  • parametri privind starea sănătăţii somatice: Apt medical pentru funcții de conducere;
  • trăsături psihice şi de personalitate: Rezistență și stabilitate psihică, echilibru emoțional, fără tendințe impulsive, depresive, ipohondrice, fobico-obsesive, apt psihologic pentru funcții de conducere;

 

Sursa foto - depositphotos.com