Fuego a dat pe spate doamnele din Dorohoi cu un concert inedit de mărțișor – GALERIE FOTO & VIDEO

Recitalul de 1 martie 2015, susținut de interpretul Paul Surugiu, alias Fuego, la Dorohoi s-a terminat în mai puţin de o oră, cu aplauze interminabile din partea spectatorilor. 

 

Fuego va scrie pe Facebook despre concertul de la Dorohoi

După prima piesă, primarul Dorin Alexandrescu a urcat pe scenă şi i-a înmânat lui Fuego un trofeu cu simbolul festivalului: „Vă mulţumesc din tot sufletul, îl voi păstra în arhiva mea de suflet, unde am nenumărate distincţii pe care le privesc atunci când vreau să mă gândesc la trecut. Acest trofeu va face parte din galeria mea şi vă mulţumesc, chiar voi scrie pe pagina mea de Facebook despre festival şi despre dumneavostră, domnule primar, sunteţi inimos aşa, nu?“, a mărturisit Fuego. Todată, primarul l-a îndemnat pe artist să scrie pe Facebook de Dorohoi şi de dorohoieni.
În schimbul trofeului primit, Fuego a oferit și el un cadou inedit locuitorilor municipiului Dorohoi:  „Eu v-am adus un alt trofeu pentru locuitorii dumneavostră, un album de artă care a fost premiat la Târgul internaţional de la Viena, este o operă de artă şi care se cheamă «Testament pentru Fuego» opera poetului Grigore Vieru, a scris-o timp de trei ani şi jumătate pentru persoana mea. Vi-l dăruiesc cu tot respectul şi consideraţia mea”, a adăugat artistul.

Fuego a dat pe spate doamnele din Dorohoi

Albumul îmbrăcat în piele, conţine imagini cu Grigore Vieru la diferite vârste şi cele mai frumoase versuri pe care le-a scris. Paul Surugiu a coborât de pe scenă şi a stat câteva minute bune în faţa publicului, apoi a sărutat mâna unor doamne, a salutat prezenta celor de la balcon, şi a revenit pe scenă. Cu accentul ardelenesc, interpretul l-a chemat pe compozitorul dorohoian Mişu Blanaru pe scenă, pentru o mică surpriză. Pentru că ştia că locuieşte în Israel, Fuego i-a cântat o strofă dintr-un cântec specific zonei. Mai mult decât atât, dorohoienii au gustat din plin prezenţa artistului la festival. Imediat după retragerea de pe scenă, fanii l-au aşteptat pe interpret pentru o sesiune de autografe. Acesta a adus albume muzicale la vânzare şi poze, dar şi calendare pentru autografe. Scena a fost invadată de fani care păreau că nu se mai termină, dar toţi au plecat acasă împăcaţi că au făcut o poză sau au obţinut un autograf.
Fuego a transmis şi un mesaj exclusiv pentru cititorii Botoșăneanul. Click pe video și vezi ce spune interpretul.


Mihaela AMARINE
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
 ”CRIMINAL” : Idolul femeilor făcut cetățean de onoare în comuna natală a împăratului