Frumusețea Voronei prin ochii unei măicuțe-fotograf: Încercați, pe cât puteți, să plantați gânduri bune! - GALERIE FOTO

Se spune că nu poți afirma că ai văzut un lucru până când nu l-ai fotografiat. Să așezi asupra lui lumină și apoi să îl dăruiești lumii.

 

”Eu sunt călugăr înainte de a fi fotograf”, spunea în urmă cu ceva timp părintele Ioan, monah la un schit ortodox din Munții Cevennes, în Franța. Și asta pentru că, adăuga Părintele Ioan, ”îmi exprim credința prin fotografie, dar o exprim înainte de toate prin rugăciune”.

 

În această paradigmă ne situăm și noi privind fotografiile de toamnă, iarnă sau primăvară pe care ni le oferă maicile de la Mănăstirea Vorona. Mai exact, Maica Sofronia, cea care de o vreme ne încântă cu fragmente din natură aproape ireale. Fotografii pasionați știu că nu oricine poate surprinde astfel de imagini. Însă Maica Sofronia este dovada vie că, dincolo de tehnică, există oameni care lucrează și cu inima. Așa reușește să ne arate, din când în când, frumusețea Creației, frumusețea lui Dumnezeu.

 

 

 

 

”Phos” – lumină și ”grafie” – scriere. Fotografie. A scrie cu lumină, ca și cum ai compune o icoană.

 

”În Ortodoxie, arta sacră nu imită realitatea, ci respiră odată cu ea. (...) Artistul nu știe ce este opera sa până când nu este surprins de ea. O lucrare trebuie să iasă din nimic, să izvorască din liniște. Nu este rezultatul unei reflecții întâmplătoare, al unei tehnici elaborate sau al unei imaginații bogate. Manifestarea sa provine de la o deschidere a inimii către subtil. Fotograful se lasă surprins de realitatea pe care o face vizibilă prin linii de lumină. Transparent pentru Frumusețe, fotograful lasă frumusețea să izvorască prin imagine”, rostește Părintele Ioan, cel căruia i se mai spune și ”călugărul fotograf”.

 

Or Maica Sofronia, de la Mănăstirea Vorona, întocmai asta ne dăruiește: imagini din care izvorăște Frumusețea.

 

 

 

 

”Sufletul nostru este asemenea unei grădini, în care sunt semănate cele mai frumoase flori: dragostea, credința, bunătatea, cumpătarea, omenia... Noi, însă, trebuie să avem grijă de această grădină din sufletul nostru, că tot ce este acolo să înflorească. Doar astfel sufletul omului se umple de frumusețe. Încercați, pe cât puteți, să plantați gânduri bune”, este îndemnul maicilor de la Mănăstirea Vorona, cuvinte care însoțesc imaginile de primăvară.

 

 

 

 

De această dată privim primăvara prin ochii unei călugărițe. Care și așa, prin obiectivul unui aparat de fotografiat, ne arată că pacea sufletului înseamnă în primul rând ieșirea din haos.

 

Încheiem tot cu o rostire a Părintelui Ioan: ”Ortodoxia este foarte fotogenică”. Și privind imaginile măicuței din Vorona nu avem cum să nu îi dăm dreptate.