Frumoasă foc, rochie verde - eleva care a dat pe spate juriul de la Eminescu și a devenit Miss Boboc – GALERIE FOTO

În cadrul concursului „Toamna Bobocilor”, Colegiul Național „Mihai Eminescu” și-a desemnat cei mai frumoși liceeni de clasa a IX-a. Evenimentul a avut loc în această seară la Casa de Cultură a Sindicatelor.   

 

După aproximativ două ore de spectacol în care au fost de toate: muzică, dans , emoție, suspans, defilări spectaculoase,  juriul a deliberat.

 

Miss Boboc de la liceul de top din Botoșani a fost desemnată Ioana Karin Kohut, fata cu numărul 2 în concurs. Liceana s-a remarcat prin senzualitate și carismă. Frumoasa adolescentă a purtat la proba de seară o rochie verde superbă. La final emoțiile au copleșit-o, tânăra începând să plângă de fericire.  

 

Titlul de Mister Boboc i-a revenit lui Șerban Nistor.

 

 În momentul în care prezentatorii au anunțat câștigătorii, scena s-a umplut de zeci de elevi care au venit să-și felicite favoriții.

 

10 perechi au participat la acest concurs de frumusețe.

 

De asemenea, au mai fost acordate titlurile de Miss și Mister Popularitate, Miss și Mister Atitudine, dar și premiile II și III.

 

Seria acestui concurs continuă marți, 31 octombrie 2017, când pe scenă vor urca elevii de la Colegiul Economic.