Frumoasa din Vorona vorbește despre despărțirea de Vlad Gherman: Am început să merg la psiholog / A fost prima mea iubire

Cristina Ciobanasu și Vlad German s-au despărțit după nouă ani de relație, acum patru luni.

 

Actorii din producțiile „Adela”, „Sacrificiul” și „Fructul oprit” au făcut un video la acea vreme prin care au anunțat decizia luată. De curând, Criss, frumoasa voroneancă, a povestit prin ce a trecut după separarea de Vlad.

 

Timpul a trecut, însă rănile despărțirii au provocat dureri ambilor parteneri, care au decis după aproape un deceniu de relație să o ia pe drumuri separate. Mult timp după ce Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au anunțat că se despart, au trecut prin momente sensibile și au declarat pe la mai multe emisiuni Tv că merg la ședințe de consiliere psihologică pentru a putea înțelege mai bine prin care trec, relatează A1.ro.

 

Relația dintre cei doi s-a uzat în timp, iar Cristina Ciobănașu a fost cea care a deschis discuția despre despărțire: "Eu am deschis-o, dar am fost pe aceeași pagină!", a spus Criss pentru Xtra Night Show.

 

 

"Am trăit o poveste de iubire ca în filme"

 

După patru luni de la despărțirea de omul alături de care a petrecut cele mai intense momente, Criss a declarat prin ce a trecut din luna februarie, până în prezent, fără Vlad Gherman.

 

Actrița din Adela a vorbit deschis despre momentele în care emoțiile au copleșit-o până la lacrimi și în care făcea tot posibilul pentru a se putea concentra pe carieră:

 

"Într-adevăr, a fost o perioadă foarte solicitantă pentru că a trebuit să caut în mine resursele să funcționez la capacitate maximă pentru toate proiectele în care sunt implicată, în condițiile în care, pe plan personal, nu am mai avut acea stabilitate cu care eram obișnuită",

a spus Cristina Ciobănașu pentru Viva.

 

Mersul la psiholog a devenit o rutină pentru actrița din Adela și asta pentru că a nu putut depăși cu ușurință despărțirea de Vlad Gherman, chiar dacă ea a fost cea care a inițiat separarea. Criss spune că a trecut prin momente "dificile" pe care le-a gestionat "cum a putut":

"Am început să merg la psiholog, încerc să mă concentrez pe muncă și încerc să fac lucruri pentru mine, lucruri care îmi fac plăcere".

 

Actrița de la Antena 1 descrie relația cu Vlad Gherman ca "o poveste de iubire ca în filme". Criss păstrează în suflet amintiri frumoase alături de fostul său logodnic:

"Vlad a fost prima mea iubire și așa va rămâne în sufletul meu. Este un om capabil să iubească persoana de lângă el mai mult decât pe el însuși. Am trăit o poveste de iubire ca în filme și amintirea atâtor momente frumoase n-o să ne-o ia nimeni, niciodată".

 

Despre motivul despărțirii, Criss spune că:

"Au fost mai multe lucruri care s-au acumulat în timp și pe care le-am discutat înainte de a lua hotărârea să mergem pe drumuri separate".

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store