Frontiera judeţului, securizată cu Audi, Land Rover şi bărci cu radare

 

Securizarea frontierei de est a României, care va deveni, practic, odată cu aderarea la Spaţiul Schengen, frontiera răsăriteană a Uniunii Europene, a presupus alocarea a zeci de milioane de euro, în special pentru aparatură de înalt nivel şi maşini noi pentru dotarea punctelor de frontieră. Pe frontiera de est a ţării, atât pe frontiera cu Republica Moldova, cât şi cu Ucraina, se continuă în prezent asigurarea dotărilor necesare sectoarelor de Poliţie de frontieră, în special în ceea ce priveşte mobilitatea pe frontiera verde, dar şi pentru modernizarea punctelor de trecere a frontierei.

vama

Audi, VW, Iveco, ATV-uri
Conform Mediafax, La Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani au fost repartizate, până în prezent, două autoturisme Audi A4, 18 auto Volkswagen Passat Variant, 24 de microbuze Volkswagen Transport Kombi şi 37 autovehicule de teren marca Massif Iveco, iar de curând au fost primite şi 12 ATV-uri. Purtătorul de cuvânt al IJPF Botoşani, Minodora Răcnea, a declarat că autovehiculele noi, dotate la standard de ultimă generaţie, sunt destinate securizării viitoarei frontiere externe Schengen în scopul creşterii eficienţei misiunilor executate şi a calităţii supravegherii frontierei terestre. Iveco massifAceste maşini fac parte din contractul RO FSCH 18.2. - Mobilitate Terestră, în cadrul căruia până la sfârşitul anului 2010 Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani va mai primi mijloace de mobilitate terestră. Ea a menţionat că autovehiculele au caracteristici tehnice speciale cu privire la funcţionalitate, operativitate, fiabilitate şi performanţe tehnice ridicate, fiind destinate îndeplinirii misiunilor operative. De asemenea, fiecare autospecială este dotată cu dispozitive de avertizare acustice şi optice, sisteme de comunicaţii mobile, proiectoare portabile, baterie suplimentară . Totodată, autovehiculele asigură condiţii moderne de lucru pentru echipaj, deplasare rapidă şi intervenţie oportună în cazul producerii unor evenimente de frontieră. În cursul acestei luni, IJPF Botoşani a primit şi şase autospeciale cu termoviziune, marca Land Rover. Aceste autospeciale au caracteristici tehnice speciale, respectiv tracţiune 4x4 integrală permanentă cu sistem electronic de control al tracţiunii, suspensie pneumatică cu posibilitatea ajustării gărzii la sol pentru teren greu.
Ambarcaţiuni cu radare şi GPS
Ea a mai spus că prin Facilitatea Schengen la IJPF Botoşani au fost primite, în luna iunie, şi două ambarcaţiuni Onyx, cu ajutorul cărora se va supraveghea frontiera pe râul Prut. barcaNoile ambarcaţiuni sunt dotate cu radare şi GPS. Bărcile măsoară 8,2 metri lungime şi trei metri lăţime, iar viteza maximă este de 60 de kilometri pe oră. Cu aceste ambarcaţiuni vor patrula echipaje formate din câte două persoane, capacitatea de transport a navelor fiind de şase persoane. Navele sunt foarte uşoare, fiind construite din aluminiu. Fiind acoperite, cu aceste nave se va putea patrula mai mult timp pe râul Prut, inclusiv pe vreme nefavorabilă. Tot prin Facilitatea Schengen, IJPF Botoşani a obţinut fonduri pentru reabilitarea sediului SPF Româneşti, au fost achiziţionate echipamente şi mijloace tehnico-logistice specializate pentru supravegherea eficientă a frontierei externe, cum ar fi camere portabile cu termoviziune, ochelari de vedere pe timp de noapte, autospeciale de supraveghere cu termoviziune, dispozitive de examinare a documentelor si biodetectie, echipamente pentru controlul autovehiculelor.
România ar urma să adere la Spaţiul Schengen în 27 martie 2011
Poliţia de Frontieră a cumpărat, în total, în 2010, peste 1.300 de autovehicule şi 29 de nave, precum şi echipamente de supraveghere specifice, în cadrul a 97 de contracte din fonduri europene nerambursabile, prin Facilitatea Schengen. Fostul ministru al Administraţiei şi Internelor Vasile Blaga declara, în iunie, că în dotarea Poliţiei de Frontieră (PFR) urma să intre maşini noi, nave şi tehnică de supraveghere şi control al frontierelor şi alte echipamente, în valoare totală de 370 de milioane de euro.