Fratele unui fost ministru, printre victimele tragediei aviatice de duminică, de la Suceava

Cele două persoane aflate în avionul de mici dimensiuni au decedat la impactul cu solul. 

 

Accidentul aviatic s-a produs duminică seară, în satul Hurjuieni, comuna Gălănești, județul Suceava.

 

Pompierii militari au intervenit cu o autospecială de stingere și două ambulanțe. Cele două persoane aflate în avion au decedat pe loc.

 

Pilotul Marcel Iliese și arhitectul Bogdan Adomniței sunt victimele accidentului aviatic de la Hurjuieni.

 

Pilotul Marcel Iliese este locotenent comandor în rezervă și instructor de zbor.

 

Elevul era arhitectul și inginerul constructor Bogdan Adomniței, fratele fostului ministru al Educației Cristian Adomniței. Acesta își achiziționase recent un avion și urma cursuri de pilotaj.