Fraierilor, să vă distraţi când v-o da voie edilu’

 

Ceea ce se vehicula de vreo săptămână încoace a devenit oficial: Primăria nu mai face nici anul ăsta Festivalul Berii, Verii sau cum vreţi să-i spuneţi. Flutur a anunţat-o în stilul propriu şi personal, care-i este tot mai caracteristic, adică i-a pus pe alţii s-o zică la popor că el nu tre’ să iasă cu chestii nasoale în faţă. A procedat la fel ca la măcelul de la padocuri unde Ghiorghiţă săracu’ nu mai apuca de repetat că „a fost decizia mea”, ca nu care cumva să-i treacă vreunui amărăştean prin cap că ar putea fi primarul responsabil de aşa ceva. Nu, el trebuie să vină în faţa alegătorilor doar cu veşti de genul „au crescut încasările din taxe şi impozite” (ştiţi, alea din care pe când era doar director la Locativa ne promitea că le desfiinţează), s-a aprobat proiectul pe axa nu ştiu care şi alte dintr-astea.
Nu ştiu cum se întâmplă, dar atunci când e o chestie naşpa primarul ba-i în Germania, ba-i în concediu, ba n-a avut vreo legătură cu faza aia, stă la cutie vreo câteva zile şi apare dintr-o dată cu nu ştiu ce mega-realizare. Tot cam aşa găseşte nişte motivaţii penibile ca să nu mai organizeze un festival la Botoşani. Vara trecută a zis că a strâns nu ştiu care membru PNL din cartierul Stejari semnături că oamenii nu vor festival acolo şi a zis că nu vor liberalii şi de aia nu mai face. Liberalul respectiv, a cărui nume nici nu mi-l amintesc, omul oricum n-are nici o funcţie, a reuşit astfel să lase Botoşaniul fără festival. El şi liberalii lui. Bine, ăsta a fost mesajul care a vrut să-l transmită primarul, ceva de genul: „bă, eu am vrut, dar nu m-au lăsat liberalii”. În primăvară, de Zilele Oraşului, a zis că „sărbătorim prin muncă”. Zilele Oraşului au căzut chiar de Paşti, adică oricum nu se muncea, dar trebuia găsită o stupizenie de spus la popor.
Ei, cea din august le întrece însă pe toate. De data asta sunt prea multe lucrări în oraş şi nu se mai poate bloca un drum. Ăsta e de acum umor negru cu mesaj subliminal: „oameni buni, atât se lucrează în oraşul ăsta, atâtea investiţii se fac cu mine la cârmă încât nici nu mai avem unde s-o punem de-un festival”. Da, trebuie să recunosc că una ca asta chiar nu mi-a trecut prin cap. Dacă vrei să găseşti un motiv ca să nu faci o chestie e foarte uşor, am putea să spunem, de exemplu, că a răguşit Dana de la Hi-Q sau că solistul vocal de la Hara a rămas fără glas când a văzut ce oraş fain avem, câte lucruri se fac cu un aşa primar în frunte. Mai dificil este însă să găseşti motive, resorturi, să te apuci de-o treabă.
Din nefericire însă, actuala putere, reprezentată cu vârf şi îndesat la Primărie, de la edil şef la secretare, a ajuns să ia botoşănenilor şi una din puţinele bucurii pe care le mai aveau. Asta după ce le-a luat din salarii, din pensii, din ajutoare sociale, după ce i-a lăsat fără loc de muncă. Le-a luat dreptul la câteva ore de bucurie spre final de vară. În acest oraş parcă uitat de lume s-a ajuns ca primarul să decidă dacă oamenii se distrează sau nu la un festival, care am aşa o vagă impresie că ar fi costat mai puţin decât nunta aia cu Pepe, Suruceanu şi JukeBox de la Alfa Land.
La prostia asta cu blocatul drumurilor nici nu mai are rost să răspunzi, dar nu pot să nu-mi amintesc că în mai 2009 acelaşi primar, cu aceiaşi PDL-işti, au făcut un soi de sărbătoare câmpenească până şi la poligonul din strada Pacea în care au dat haleală moca la popor. Bine, faptul că peste câteva săptămâni erau alegeri europarlamentare, iar peste câteva luni prezidenţiale şi aveau nevoie de voturile flămânzilor nu este decât o presupunere a unui ziarist tendenţios. Îi lăsăm însă pe responsabilii cu pupatul curului să ne spună cât de părtinitori şi subiectivi suntem fiindcă lumea nu mai poate de treabă, iar nouă ne stă gândul la bairam.
Am aşa un „feeling” că pe la Zilele Oraşului din aprilie 2012, care or să fie în preajma alegerilor, o să lase baltă şi semnăturile liberalilor, şi munca, şi gropile şi o s-o pună de-un festival la fraieri. Şi-o să vină pe scenă şi-o să facă iar ce-a făcut în 2008, cu câteva săptămâni înainte de alegeri, când s-au găsit bani pentru doi dintre cei mai scumpi artişti, Andra şi Ştefan Bănică. O să facă iar campanie în faţa a mii de oameni, că cine-i fraier să cheltuiască zeci de mii de euro din banii săi ori ai partidului pentru un spectacol dintr-ăsta când ai ditamai bugetul public la dispoziţie.
Până una alta, dragi botoşăneni, dacă vreţi festival mergeţi prin pădure pe la Flămânzi, mergeţi pe la Lunca, pe la Săveni, pe la Corni, pe la Stăuceni, că acolo nu se bagă festival doar când mai sunt câteva săptămâni până la alegeri. Şi când o-ţi reveni să nu uitaţi tocmai de... alegeri.
Sergiu BĂLĂŞCĂU