Fraieri vs. șmecheri la ANL-uri, unii aşteaptă ani de zile, alţii băgaţi în faţă prin tertipuri, intră în casele statului

1.268 de botoșăneni așteaptă o locuință de la stat. Nu vorbim despre asistați social care nu aduc un plus valoare, ci de tineri cu familie și loc de muncă și care, prin taxele pe care le plătesc, contribuie la bugetul local şi cel de stat. Aceștia sunt cetățenii care se află pe lista oficială a ANL. Șmecherii, precum șefa de la tineret din PSD și președinte PES Botoşani deopotrivă, intră în aceste case, însă pe ușa din spate, prin tertipuri legislative.

 

322 de dosare noi care nu pot fi introduse pe listă

Lista de așteptare pentru locuințe ANL a fost actualizată în 2003, 2006, 2008 și 2011. Potrivit reglementărilor legale, reactualizarea nu poate fi făcută decât atunci când există spațiu locativ liber. În 2011 au fost repartizate 96 de locuințe la etapa a doua din ANL Cișmea.
Pe înțelesul tuturor asta înseamnă că nu a putut fi înregistrat nici un dosar nou din 2011 până în prezent. În ciuda acestui lucru, iată că totuși, nepoata condamnatului Constantin Conțac, Dana Lăzăruc pe numele ei, a reușit să intre într-o locuință ANL. Ea câștigă astfel în fața celor 322 de cetățeni ai orașului care așteaptă să intre și ei pe lista oficială.

19 repartizări vs 38 includeri

Din 2011 și până în prezent au mai fost eliberate locuințe ANL, iar reprezentanții Primăriei susțin că au contactat persoanele care ar fi urmat să preia contractele de închiriere, de pe liste. Nu există însă nici o dovadă a faptului că acești botoșăneni chiar au fost înștiințați de faptul că s-au eliberat locuințe, întrucât explicația este că aceste contactări au fost telefonice și nu prin adrese oficiale.
Din 2011 și până anul acesta, potrivit informațiilor Primăriei Botoșani, 19 botoșăneni de pe listă au primit locuințe ANL. Numărul celor care au intrat în ANL prin includeri, precum Dana Lăzăruc, adică sărind lista oficială, este însă dublu și anume 38, iar perioada mai mică cu un an, 2012 – 2015.
Reprezentanții municipalității botoșănene mai menționează că mulți dintre cei aflați pe lista care datează din 2011 nu au mai îndeplinit cele trei condiții principale: vârsta (până în 37 ani), activitatea desfășurată în municipiu și să nu aibă o altă locuință. Din nou, cazul Danei Lăzăruc devine unul interesant, pentru că PSD-ista a ajuns să locuiască într-un apartament ANL unde titularul de contract este din Bucecea și a plecat cu serviciul… la București.

Botoșănenii, din nou, ingenioșii țării

Fenomenul prin care unii botoșăneni au fentat legislația în vigoare și s-au folosit de un articol din Codul Civil pentru a beneficia de locuințele statului, pare să fi luat amploare mai ales la Botoșani. La o simplă căutare, bătrânul Google nu scoate la iveală că astfel de tertipuri ar fi avut loc și prin alte orașe ale țării, excepție făcând o primărie de sector din București. Cu toate acestea, deși mult prea târziu, Legiuitorul a îndreptat lucrurile în iunie 2015 și a introdus un nou articol în Legea ANL prin care sunt interzise includerile și preluările de contracte de către persoane care nu sunt rude de gradul I cu titularul.
Reglementarea legislativă nu se aplică retroactiv și cel mai probabil Dana Lăzăruc nu va lua decizia morală de a ieși din casa statului. Și nici nu pare să aibă în intenție să-și dea demisia din partidul în care a acces la funcţii înalte cu susținerea lui Ovidiu Portariuc pe care, indirect, l-a acționat în instanță.
Ovidiu Portariuc a cerut excluderea ei din PSD însă cererea sa publică a rămas doar una de paradă până la acest moment întrucât concret nu s-a întâmplat nimic.
CITEŞTE ŞI:

Dănuța, pe asta o știai? Șmecheria prin care au ajuns zeci de tineri să intre în ANL-uri sărind lista oficială - DOCUMENT