FOTOREPORTAJ Viața prin ochii unui câine: Cum trăiește un bărbat zi de zi, alături de cel mai bun prieten al lui - GALERIE FOTO & VIDEO
Bate vânt rece și necruțător, și dacă nu îți ferești obrajii în
gulerul gros al hainei de iarnă, ți-l biciuiește crivățul nemilos. Merg
încet, cu pași mici, mai mult îmi târâi picioarele după mine. Nu mi-e
teamă de gheața de pe străzile Botoșaniului, dar mi-e teamă totuși că aș
putea cădea. Nu văd nimic, am privirea acoperită de-un văl negru, de
nepătruns.
Cu negru pe ochi
La propriu. Szabo Zoltan mi-a acoperit ochii cu o panglică neagră, prinsă la spate, și singurul meu ajutor este Maia, câinele-ghid. „Asta «vede» o persoană nevăzătoare, dar Maia este aici să te ajute”, îmi spun Zoltan, venit la Botoșani astăzi, într-o zi rece de 9 februarie, tocmai de la Satu-Mare. Este președintele Asociației „Angel Dog” și a venit cu Petrică, unul dintre cei zece români care dețin un câine-ghid, pentru o întâlnire cu persoanele nevăzătoare. Vor să le arate ce înseamnă să ai un astfel de partener și cum le poate ușura viața de zi cu zi.
Maia este un Labrador special antrenat de echipa lui Zoltan pentru a ajuta persoanele care au deficiențe de vedere. Când întâmpină un obstacol pe stradă, se oprește. În timp ce o țin de mânerul de metal cu mâna mea stângă, cea dreaptă bâjbâie după sprijin. Îmi măsor fiecare pas și dintr-odată, aud tot ce mișcă în jurul meu cu o intensitate mult mai mare. Trece o mașină. De la stânga la dreapta. Maia stă. „Acum, fă un pas înainte, și vezi ce obstacol te așteaptă, dacă este o treaptă, trebuie să urci, sau trebuie să cobori…”, mă încurajează Zoltan. E o bordură. Sigur trebuie să trec strada. Îi dau comanda câinelui: „Înainte, Maia”. Maia se supune ascultătoare, trec de primul hop.
Petrică are un prieten nou
Într-una dintre camere, la Asociația Nevăzătorilor din Botoșani, s-au adunat mulți oameni în jurul lui Petrică, venit din Pașcani, alături de Maia. De mâine va avea câinele ghid doar pentru el, și cum trăiește singur, îi va fi camarad zi și noapte.
„Cel mai ciudat a fost să merg pentru prima dată cu ea prin zăpadă. În mod normal, nu are voie să se oprească pentru a mirosi, că atunci nu se mai concentrează la munca ei. Și am scăpat-o prin zăpadă, m-am panicat puțin”, povestește Petrică.
Situații din acestea vor mai fi, îl asigură Zoltan, care a stat până acum cu el și Maia, ca să închege relația dintre cei doi parteneri. Câinele va sta cu el fără încetare și există un program strict, pe care bărbatul îl știe foarte bine, și pe care nu trebuie să îl încalce. „Spre exemplu, un câine ghid nu are voie să mănânce mai mult de o dată pe zi, 300 de grame de mâncare, și atât. Apoi, dacă îi spun să meargă la locul ei, va sta acolo, fără să se preocupe de alte treburi care să o distragă”, explică Petrică. Regulile sunt extrem de importante, pentru că Maia nu este un câine oarecare.
Ultimul hop
Merg înainte. Maia merge și ea, în fața mea, încrezătoare. Trec câteva secunde și se oprește din nou. Testez terenul, o altă treaptă, de data asta, trebuie să urc. „Tu hotărăști ce vrei să faci. Dacă știi bine zona, ar trebui să te orientezi deja și să știi unde ești, să decizi dacă vrei să mergi înainte sau să te întorci”, îmi spune Zoltan. Am copilărit aici, dar nu am nici cea mai mică idee unde mă aflu. Decid totuși repede și îi spun câinelui ghid să meargă înainte. Urc triumfătoare treapta, dar încep încetișor să cobor, și atunci Maia se oprește din nou. Zoltan îmi ia panglica de pe ochi și văd că am mers câțiva metri, am traversat o stradă, am coborât o bordură și am urcat alta. Iar mie mi s-a părut că s-au scurs săptămâni de luptă pe front. Dar am trecut și de ultimul hop.
O „Maia a lui”
Petrică povestește tot ce a învățat de la Zoltan săptămânile în care s-a pregătit cu Maia. Pentru pregătirea unui astfel de cățel se investesc aproape 8.000 de euro, dar Asociația „Angel Dog” oferă un câine ghid oricărui nevăzător care are nevoie de el, fără ca acesta să investească măcar un leu atunci când îl cumpără. Dar pentru asta trebuie să stea un an, doi, pe lista de așteptare.
Și Constantin Chiriac își dorește o „Maia a lui”. Și el stă singur, dar când se gândește cât ar avea de așteptat… „Cum să nu vreau un așa câine? Mai ales că nu locuiesc cu nimeni. Dar de unde să scot atâția bani? Și să aștept atât”, spune cu amărăciune bărbatul cu ochelari fumurii. Maia se așază la picioarele lui Petrică, și așteaptă cuminte ca stăpânul ei să le povestească celorlalți oameni cu aceeași problemă ca a lui, cum se înțelege cu noul prieten. Câinele ațipește, iar vocea lui Petrică îi leagănă pe toți cei din sală. Dintr-odată, Maia se trezește și privește atentă la cei din jur, care nu îi pot vedea ochii jucăuși.
Cristina BABII
