FOTOREPORTAJ Sală arhiplină la Eminescu cu Varujan, „ipocrizie politică” şi cântec de leagăn 

 

Sala mare a Teatrului Mihai Eminescu a devenit neîncăpătoare marţi, 15 ianuarie 2013 de la orele 17:00 când a fost dat startul Galei de decernare a Premiului Naţional Mihai Eminescu, ediţia XXII. Evenimentul a adus la Botoşani poeţi din toate colţurile ţării dar şi de peste hotare dar şi un fost ministru, Varujan Vosganian, prim-vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România.




O acţiune din cadrul manifestărilor a fost anulată din cauza unor probleme de sănătate în cazul scriitorului Ion Mircea care nu a mai fost prezent la lansarea cărţii „Terra Ballerina”, în colecţia poeţi laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”. După un moment de reculegere ţinut în memoria laureatei Premiului naţional “Mihai Eminescu”, Constanţa Buzea, decedată în 2012, a vorbit celor prezenţi invitatul special, Varujan Vosganian.




Sute de oameni amuţiţi de Varujan

Discursul acestuia care a durat mai bine de cinci minute a amuţit practic toată suflarea din sală. El le-a vorbit tuturor despre poetul Mihai Eminescu însă a pus un accent deosebit pe omul Mihai Eminescu. „Astăzi eu am ales să nu vă vorbesc deşi o fac în numele Uniunii Scriitorilor din România, să nu vă vorbesc despre poetul Mihai Eminescu. Vreau să vă vorbesc despre un om ca noi care avea şi el deprinderile sale, bucuria sa de a fuma, de a bea bere, tânjelile şi mizantropiile sale, singurătăţile sale, fanteziile sale. Un om care însă s-a pus mai mult decât oricare dintre noi în slujba poetului Mihai Eminescu. Şi anume, omul Mihai Eminescu. Dacă noi astăzi îl sărbătorim pe poetul Mihai Eminescu, dacă am păstrat manuscrisele lui care au fost adunate într-o colecţie excepţională a Academiei Române, dacă memoria sa este neştirbită şi el vine spre noi cu atâta putere, să ne ţină îndoielile, năzuinţele de mai bine de un secol şi să fie împreună cu noi în toate firidele sufletului nostru, asta o datorăm şi harului dar o datorăm şi omului Mihai Eminescu”, a spus printre altele Varujan Vosganian, vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din România.
Vezi DISCURSUL integral în VIDEO

Primul premiu acordat din partea organizatorilor a fost pentru debut în poezie, câştigătorul desemnat de juriu fiind poetul Anatol Grosu din Republica Moldova pentru „Epistola din Filipeni”. Trofeul Opera Prima aflat la cea de-a XIV – a ediţie a fost acordat de Consiliul Judeţean prin Memorialul Ipoteşti, Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu. Tânărul poet a urcat pe scenă pentru a-şi ridica premiul vizibil emoţionat şi a dat citire la două dintre creaţiile sale, una terminându-se cu un cântec de leagăn care a atras o serie de glume despre talentul său de cantautor. „Vă mulţumesc din suflet pentru acest premiu neaşteptat, chiar nu a fost aşteptat, a fost o surpriză să zic aşa şi vreau să le mulţumesc tuturor care într-un fel sau altul pentru că nu ştiu cât de mult autorul rămâne în cartea aia, cât de mult i se datorează lui cartea asta”, a spus Anatol Grosu, câştigătorul premiului Opera Prima.

„Nu am să fac ipocrizia oamenilor politici”

Ulterior s-a trecut la acordarea marelui premiu, câştigătorul desemnat fiind poetul Nicolae Prelipceanu din Suceava a cărui discurs sincer a stârnit zâmbete printre cei prezenţi. Asemenea primului câştigător şi laureatul a dat citire unor creaţii proprii. „Mulţumesc acelei părţi din juriu care m-a votat, nu am să fac ipocrizia oamenilor politici care mulţumesc şi celor care nu i-au votat şi mai ales vreau să îi mulţumesc autorului acestei piese, iniţiatorului ei, cel care a gândit acest premiu acum mai mult de 22 de ani, atunci s-a putut împlini gândul lui şi cel care e sufletul acestei manifestări, poetului Gellu Dorian”, a spus printre altele Nicolae Prelipceanu, laureatul Premiului Naţional Mihai Eminescu Opera Omnia.
Evident au ţinut câte un discurs şi organizatorii acestei gale, din partea Primăriei Botoşani, viceprimarul Viorel Iliuţă, primarul nefiind prezent nici la această manifestare din cauza problemelor de sănătate. „Cu siguranţă nu întâmplător ziua de 15 ianuarie a fost declarată Ziua Culturii Naţionale. Este un semn de recunoaştere a supremaţiei creaţiei eminesciene şi atunci înseamnă Mihai Eminescu pentru istoria şi credinţa naţională pentru că, vă spun deschis Eminescu este unul din simbolurile neamului românesc. Premiul Naţional Mihai Eminescu a fost dacă vreţi o ştafetă a ultimilor 22 de ani, un element de continuitate făcută de administraţia locală indiferent de culoarea reprezentanţilor acestora”, a spus Viorel Iliuţă, viceprimarul municipiului Botoşani care a mai spus că în calitatea sa de co-organizator a abordat cu o foarte mare atenţie acest eveniment.

Prezent la gala de decernare a Premiului Naţional Mihai Eminescu şi prefectul judeţului Botoşani a avut un dar pentru cei doi câştigători. „Bine aţi venit la Botoşani invitaţilor, daţi-mi voie întâi să felicit laureaţii să le doresc multă sănătate, La Mulţi Ani şi multă inspiraţie. Daţi-mi voie ca în numele instituţiei pe care o reprezint să ofer celor doi laureaţi câte o lucrare a artistului Ion Nemţoi”, a spus şi prefectul Costică Macaleţi.
Au mai fost prezenţi în sală preşedintele CJ, Florin Ţurcanu cu partenera de viaţă, Roxana Anuşca, Radu Judele, administratorul public al judeţului, fostul prefect, Cristian Roman, parlamentari, directori de instituţii, sindicalişti, oameni de cultură şi simpli botoşăneni. Acţiunea sa finalizat cu un spectacol susţinut de Grigore Leşe "De dragoste, de război, de moarte, de unul singur".
[[galerie-foto]]