FOTOREPORTAJ Miss Preuniversitaria cu spate gol, urale şi cor de fluierături  

 

Cele mai frumoase liceene din Botoşani, şi-au disputat joi seară mult râvnitul titlu de Miss Preuniversitaria 2013. Sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor a fost umplută până la refuz de către elevii din cele opt licee ale oraşului, care au venit fie să îşi susţină favorite, fie să se distreze.

De la "Time to say goodbye" la "I love rock'n'roll"

De-a lungul celor aproape trei ore de spectacol publicul prezent în sală a putut admira atât calităţile fizice ale concurentelor, cât şi momentele artistice introduse între probe de către organizatori, Casa de Cultură a Sindicatelor în colaborare cu Inspectoratul şcolar Judeţean. Mai exact, a fost vorba de dansuri şi de interpretări vocale, de la Loredana la Andrea Bocelli, de la "Time to say goodbye" la "I love rock'n'roll". Fetele care au defilat pe scenă au fost declarate cele mai frumoase la nivelul unităţii liceale pe care le-au reprezentat seara trecută. Frumoasele eleve au trecut prin focul probelor din concurs, fiind vorba de ţinuta de zi, ţinuta sport, ţinuta de seară şi... vals. În funcţie de fiecare concurentă, rochiile alese cu grijă pentru această importantă seară au fost de la costumaţii clasice, “cuminţi”, până la unele provocatoare care au încins atmosfera, mai ales în rândul băieţilor din public, remarcată fiind multitudinea de rochii cu spate gol.

Miss întâmpinat cu urale, dar şi cu un cor de fluierături

Ca şi la alte concursuri asemănătoare publicul s-a comportat zgomotos. Dacă au lipsit pancartele, în schimb s-a sacndat şi fluierat, la propriu, la scenă deschis. Deşi Valentin Rău, directorul Casei Sindicatelor, a făcut apel către sutele de tineri să aplaude iar fluierăturile să le ţină pentru stadion, momentul anunţării câştigătoarei a generat urale, dar şi un cor prelungit de fluierături şi huiduieli. "Aş dori să mulţumesc concurentelor care au evoluat în această seară, conducerilor liceelor care au fost alături de concurente şi formaţiilor care au evoluat pe scenă în aceste două săptămâni de festival, să mulţumesc Inspectoratului Şcolar, dnei inspector Mihaela Huncă pentru că este alături de activitatea Casei de Cultură a Sindicatelor, să mulţumesc părinţilor care au sprijinit concurentele care au participat", afirmat de pe scenă Valentin Rău.

Câştigătoarea se ţine în primul rând de învăţat carte

Juriul a fost format din mai mulţi membri printre care s-au regăsit, din partea Primăriei Cristian Ţebecailo, manager public, Otilia Sandu de la Inspectoratului Şcolar Judeţean, Radu Humelnicu de la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Valentin Rău, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor. Aceştia au oferit premii tuturor concurentelor pentru ca nici una dintre participante să nu plece acasă dezamăgită. Titlul de Miss Preuniversitaria a fost obţinut de reprezentanta Colegiului Economic, Andreea Măntăluţă, de 18 ani. "Deocamdată mă axez pe şcoală şi dacă e să fie o oportunitate nu voi spune nu", a spus Andreea Măntăluţă, Miss Preuniversitarea 2013, despre o posibilă carieră în modeling. După terminarea spectacolului liceenii au plecat spre casă, unii probabil continuând distracţia în cluburi. Miss Preuniversitarea 2013 a fost ediţia a XXI - a.
CITEŞTE ŞI:
 Votează cea mai elegantă botoşăneancă – persoană publică - GALERIE FOTO






[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
 Cea mai frumoasă liceană din Botoşani are 18 ani şi s-ar fi vrut poliţistă FOTOGALERIE