FOTOREPORTAJ Loredana, show total pentru șmecherii târgului care au plătit un preț fără precedent pe bilet, de la uriaș&pitic la bărbați în fustă 

Botoșănenii care au fost prezenţi miercuri seară la Casa de Cultură a Sindicatelor din Botoşani au avut parte de un show total, cum nu au posibilitatea de a vedea foarte des prin judeţ. Aflată în turneul naţional „Loredana Magic”, diva de la „Vocea României” a oferit timp de două ore un spectacol în care a cântat zeci de piese şi a dansat nebuneşte.

 


"Buna seara iubite" cu Cornel de la Vunk

Artista a interpretat piese care au făcut-o atât de cunoscută, de la celebra de peste un sfert de veac „Buna seara iubite” la mai noua „Apa”. A abordat o mulţime de genuri: disco, rock, populară, lăutărească, pe aproape întreg parcursul spectacolului fiind acompaniată de orchestra „Agurida”. Fiecare parte din recital a însemnat câte o altă ţinută extravagantă îmbrăcată de cântăreaţă. Ea a avut invitaţi surpriză, neanunţaţi pe afişul spectacolului, precum Cornel Ilie, solistul vocal de la Vunk, alături de care a interpretat două piese, inclusiv cea de încheiere, „Buna seara iubite”, dar şi dorohoianca Ana Marie Alexie, care a făcut parte din echipa sa de la emisiunea „Vocea României” de la Pro TV.

Uriaş cu foc în mâini şi porumbei în haine

N-a fost însă vorba doar de muzică. Melodiile au fost combinate cu o mulţime de numere de magie, respectând astfel denumirea spectacolului. Printre altele, Loredana Groza s-a ridicat câţiva metri de la pământ, părând că levitează şi s-a lăsat în faţă asemenea lui Michael Jackson la concertele din anii ’90. Pe scenă au apărut un uriaş, la propriu, care scoatea foc din mâini şi porumbei din haine, dar şi un… pitic. Dansatorii au avut la rândul lor ţinute extravagante, o bună parte a show-ului purtând un soi de fuste.




„Trandafir de Botoşani, te-aş iubi şi fără bani”

Loredana a modificat pe loc textul mai multor melodii, introducând Botoşani şi Dorohoi în cuprinsul lor, rezultând astfel „Trandafir de Botoşani, te-aş iubi şi fără bani” şi „Trandafir de Dorohoi, să ne iubim amândoi”. De asemenea, artista şi-a amintit cum înainte de revoluţie a concertat în acelaşi loc, iar atmosfera a fost una glacială la propriu din cauza frigului din sală. Acum însă, atmosfera a fost una fierbinte, fiind completată de trei ecrane uriaşe pe care au fost difuzate inclusiv imagini cu artista şi de jocuri de lumini cu lasere.

Preţul şi l-au permis în general doar directori de la stat şi patroni

Sala de la Casa de Cultură a Sindicatelor a fost aproape plină în ciuda preţului de o sută de lei pe care botoşănenii au trebuit să îl achite. Majoritatea au fost şefi din aparatul de stat, de la viceprimarul Cătălina Lupaşcu şi directorul Zonei Metropolitane, Cătălin Olaru, la directorii de la „Rapsozii Botoşanilor” şi Oficiul de Cadastru. Lor li s-au adăugat procurori, medici şi patroni cu potenţă financiară din Botoşani.
Cu toţii au cântat şi au dansat alături de Loredana, în nenumărate rânduri urmărind spectacolul în picioare. (S.B.)
VEZI ŞI:
 ACUM : Explozie de lumină şi culoare cu Loredana la Casa Sindicatelor – GALERIE FOTO
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
 Final trist de spectacol, Loredanei i s-a făcut rău la Casa Sindicatelor