FOTOREPORTAJ Festival de lumini, bogătașii orașului și-au împodobit casele de sărbători

Tradiția ”împrumutată” de la americani și anume aceea de a-ți împodobi casa în preajma sărbătorilor de iarnă cu sute de luminițe colorate, este respectată în fiecare an și de unii potențați ai Botoșaniului, care nu pierd ocazia de a-și transforme locuințele și curțile într-un mic paradis.

 

Un festival de lumini și culori la Botoșani

 

Nu exagerăm când spunem ”paradis”, căci, unii botoșăneni care locuiesc la vilele din inima sau marginea orașului parcă s-au întrecut într-un concurs al sărbătorilor și și-au decorat locuințele până nu a mai rămas un colțișor care să nu fie iluminat de o instalație. Un festival de lumini, cu brazi îmbrăcați în instalații, tot soiul de luminițe care parcă ”dansează” pe la ferestre, țurțuri, perdele pe copăcei și pe garduri, pot fi observate la lăsarea serii în municipiul reședință de județ.  Dacă unii au profitat de această perioadă magică și și-au ”cosmetizat” meticulos casele, alții au preferat, cel mai probabil, să petreacă sărbătorile în liniște, fără prea mult fast și bling-bling occidental. Sau poate din criză de bani și o oarecare frică de incendii, asta în urma valului de știri cu incendiul din clubul Colectiv,  botoșănenii cu vile supraetajate s-au rezumat la un simplu brad, așezat cu grijă aproape de fereastră. De altfel, străzi întregi din municipiul Botoșani sunt iluminate doar de stâlpii de electricitate și numai pe alocuri se pot observa de la depărtare case îmbrobodite frumos. În ceea ce privește suma pe care un proprietar trebuie să o scoată din buzunar pentru a achiziționa aceste materiale folosite o singură dată pe an, aceasta nu este una tocmai mică, ajungând inclusiv la 1.000 de euro. Motivul? Ei bine, instalațiile folosite pentru decorarea exterioară a caselor diferă în funcție de dimensiune, formă și alte detalii care.. .fac diferența între oamenii înstăriți. 

Un ritual ”împrumutat” de la americani

Dacă tot i-am adus în discuție pe americani, potrivit unei publicații de specialitate, referitor la Crăciun și obiceiurile așa-zis împrumutate, în SUA, poate mai mult decât în altă parte, ținând cont că l-a daruit pe Moș Crăciun sau Santa Claus  așa cum este el cunoscut în ziua de astăzi, chiar dacă s-a inspirat după Sfântul Nicolae, sărbătoarea de Crăciun fascinează întreaga țară, iar pregătirile încep imediat după Ziua Recunoștinței. Infoturism.ro scrie că, spectacolul străzii este unul orbitor, americanii aproape întrecându-se unii cu alții. Revenind la al nostru ”Boston city”, anul acesta Primăria Botoșani a încercat aranjeze orașul mai mult decât în precedenții. Atracția urbei este Parcul Mihai Eminescu, tranformat total după ce au fost amplasate mai multe figurine și aduse igluuri desprinse parcă din desene animate, în timp ce foișorul a fost refăcut din temelii.

VEZI ȘI:

Orășelul Copiilor deschis cu sute de oameni și-o programare la Moș Crăciun : GALERIE FOTO & VIDEO