FOTOREPORTAJ Exod USL-ist cu candidaţi la Parlament plouaţi şi microbuze şcolare  

 

A fost agitaţie maximă miercuri dimineaţă la sediile PNL şi PSD din municipiu. În jur de 700 de liberali şi social-democraţi au luat drumul Bucureştiului pentru a participa la mitingul de lansare a candidaţilor USL pentru alegerile parlamentare ce va avea loc după-amiază pe Arena Naţională. Cele două mari partide din Uniune şi-au organizat separat plecarea spre capitală după câteva zeci de minute în care aspiranţii la Parlament au stat în ploaie laolaltă cu membrii de pe la Coţuşca şi Dimăcheni.
plecare Botosani miting USL Arena Nationala

Liberalii au mai trimis oameni acasă

Liberalii au început să se strângă la sediul din strada Teatrului începând cu ora 4:30, iar pe la 5:15 au şi plecat. Acţiunea a fost coordonată la faţa locului chiar de trei dintre candidaţii PNL la Parlament, Viorel Grigoraş, Costel Şoptică şi Verginel Gireadă. Opt autocare, unele dintre ele de la RVG Speed, firmă controlată de pretendentul liberal la Senat Botoşani şi trei microbuze s-au umplut în doar câteva minute. În jur de 350 de membri şi simpatizanţi ai partidului au demarat astfel spre capitală, aproape o treime provenind din municipiul Botoşani. „Am avut foarte multe cereri, am mai trimis oameni acasă. Ne-au spus că nu le trebuie nici mâncare, nici altceva, vor doar să vadă Arena Naţională”, ne-a spus Viorel Iliuţă, preşedintele interimar al filialei municipale PNL Botoşani, care a adăugat că numai în lista sa figurau 128 de persoane. Până ce să plece autocarele unii liberali au „parcat” la o terasă deja deschisă în apropiere, lucru care a reclamat ulterior şi un mers la toaletă. N-au mai căutat însă WC-uri publice şi au urinat pe pereţii din spatele magazinelor de lângă partid.

PSD-iştii au plecat cu Baltă, Ciofu şi Federovici în frunte

Social-democraţii s-au adunat la fosta Casă a Căsătoriilor pe la 5:30 şi au pornit spre Bucureşti o oră mai târziu. Şapte autocare au închiriat PSD-iştii, printre cei care s-au urcat în ele figurând şi trei dintre cei patru nominalizaţii pentru alegerile parlamentare: Mihai Baltă, Tamara Ciofu şi Doina Federovici. „Avem 350 plus oamenii care au plecat cu autobuze, cu maşini proprietate personală, că le-am dat tichete de parking, pentru că altfel nu pot intra acolo, deci aproximativ 500. Acum e mai greu de controlat cei care sunt individuali”, ne-a spus Gheorghe Vâzdoagă, secretar executiv PSD Botoşani. Potrivit acestuia, liberalii au plecat cu o oră mai devreme deoarece la mitingul de pe cel mai mare stadion al ţării se intră cu bilete şi, în timp ce social-democraţii le-au distribuit, PNL-iştii trebuie să meargă la sediul central pentru a le ridica.

Microbuzele elevilor la miting

Atât la PNL, cât şi al PSD şi-au făcut apariţia şi microbuze şcolare. În strada Teatrului a oprit unul galben, cu numărul BT 04 YRE, care apoi a parcat şi lângă sediul social-democraţilor. Tot aici, plin ochi a mai venit un altul, tot galben. Ambele erau inscripţionate cu "transport copii". PSD-iştii au dat-o pe glume la apariţia celui de-al doilea microbuz şcolar. „Nu ţi s-a aburit obiectivul când a venit microbuzul?” a întrebat Viorel Atomei, primar de Hudeşti. Nu au fost însă singurele maşini de stat prezente la sediile USL, în strada Teatrului oprind la plecare şi Dacia Duster de la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri.
CITEŞTE ŞI:
 1.000 de USL-işti pleacă la miting pe Arena Naţională : M-a lăsat cu gura căscată

plecare Botosani miting USL Arena Nationala 2
plecare Botosani miting USL Arena Nationala 3
plecare Botosani miting USL Arena Nationala 4
plecare Botosani miting USL Arena Nationala 5








CITEŞTE ŞI:
 PSD-iştii merg cu bilet şi stau la peluză la mitingul de pe Arena Naţională





plecare Botosani miting USL Arena Nationala 7 plecare Botosani miting USL Arena Nationala 8
plecare Botosani miting USL Arena Nationala 9

plecare Botosani miting USL Arena Nationala 10
plecare Botosani miting USL Arena Nationala 11



plecare Botosani miting USL Arena Nationala 12




plecare Botosani miting USL Arena Nationala 13
plecare Botosani miting USL Arena Nationala 14 VEZI ŞI:
 Mitingul botoşănean la Iaşi, de la protestele şefuleţilor la o bere, la proteste de inspectoare cu bărbatul în hotel – GALERIE FOTO


plecare Botosani miting USL Arena Nationala 15






plecare Botosani miting USL Arena Nationala 16
plecare Botosani miting USL Arena Nationala 17





VEZI ŞI:
Exod PSD-ist spre capitala Moldovei, autocare au plecat la miting - GALERIE FOTO