FOTOREPORTAJ Botoşani a intrat în 2013 cu spectacol pe cer & primar în horă

 

A fost nebunie în toată regula în centrul oraşuşlui, la miezul nopţii de 31 decembrie spre 1 ianuarie. Sosit lângă scena din Piaţa Revoluţiei cu aproximativ zece minute înainte de sfârşitul anului primarul a numărat împreună cu miile de botoşăneni strânşi în centrul urbei ultimele zece secunde din 2012.


Pavel Stratan scos greu de pe scenă pentru numărătoare

Era foarte aproape să rateze momentul întrucât Pavel Stratan, aflat pe scenă, nu se dădea dus fiindcă abia spre finalul concertului se apucase de cântat melodii cunoscute precum „Eu beu” sau „Ghiţă” şi publicul în sfârşit se încălzise. S-a băgat peste el prezentatorul Marius Honceriu care i-a deschis calea edilului şef, astfel încât acesta a putut număra alături de public ultimele zece secunde ale anului. După ce a ciocnit un pahar de şampanie cu viceprimarul Cosmin Andrei şi câţiva apropiaţi, împreună cu aceştia Ovidiu Portariuc a cerut jandarmilor să îi facă loc printre gardurile pe care le montaseră şi a mers în mijlocul mulţimii unde a intrat la dans. S-a produs o învălmăşeală generală deoarece pe ritmurile de muzică populară s-au creat mai multe hore şi fiecare îşi revendica primarul, astfel încât acesta a fost tras şi împins dintr-o parte în alta timp de aproximativ zece minute, cât a stat printre botoşăneni să danseze.

„Eu cred că e un eveniment reuşit, se poate şi mai bine”

A ieşit însă viu şi nevătămat de acolo. „Deşi afară este foarte frig, minus 10 grade, în mijlocul oamenilor atmosfera a fost foarte caldă, oamenii au fost foarte primitori, foarte deschişi, dornici de distracţie, dornici de comunicare, dornici de apropiere. Eu cred că Botoşaniului îi lipsesc astfel de evenimente, e nevoie să avem evenimente mai dese de acest gen. Se vede că oamenii au nevoie de lucrul acesta. Eu cred că e un eveniment reuşit, se poate şi mai bine”, a afirmat Ovidiu Portariuc. Tot dansul din Piaţa Revoluţiei a avut loc sub un foc de artificii lansat de pe Palatul Administrativ şi care a durat în jur de un sfert de oră. La miezul nopţii mulţimea se întindea pe Pietonalul Unirii până la cinematograf, iar pe Cuza Vodă până la Teatrul Mihai Eminescu, respectiv până la Hotelul Rapsodia. De altfel, sute de participanţi la revelionul de la stabilimentul menţionat au lăsat baltă petrecerile de acolo şi au ieşit afară să vadă focul de artificii. Acesta a fost precedat de spectacolele susţinute de DJ Project cu Adela Popescu şi Pavel Stratan. Asemeni majorităţii evenimentelor de la Summer Fest şi de la revelionul Primăriei Botoşani a lipsit viceprimarul PNL Viorel Iliuţă.
Revenim cu mai multe amănunte şi imagini de la revelionul organizat de Primăria Botoşani în centrul urbei.
VEZI ŞI:
 Pavel Stratan, probleme cu „monitoarele ăstea două”, greu de scos de pe scenă  – VIDEO & FOTOGALERIE

Revelion 2013 Botosani artificii si primar la dans
[[galerie-foto]]

[[galerie-foto]]


VEZI ŞI:
DJ Project cu Adela Popescu au încins poporul de revelion - VIDEO & GALERIE FOTO