FOTOGALERIE Proiectul cu nocturna de la Botoşani, s-a semnat contractul de execuţie

Trei stâlpi afară şi unul în interior, acesta este proiectul pentru nocturna de la Stadionul Municipal Botoşani. Singurul din incinta arenei va fi montat înspre vila deţinută de Gheorghe Dănilă, adică spre poarta princpală.

 

Aceasta deoarece tocmai din cauza casei fostului director de la Direcţia Agricolă al patrulea stâlp nu putea fi amplasat în exteriorul arenei. Instalaţia va fi de 1.400 de lucşi şi va fi realizată în paralel cu cea de încălzire a gazonului. Toate acestea sunt prevăzute în contractul pe care încă directorul Direcţiei de Servicii Publice, Sport şi Agrement, Eugen Ţurcanu, l-a semnat astăzi chiar la Stadionul Municipal cu reprezentanţii Energobit Cluj, firma câştigătoare a licitaţiei. Compania din Ardeal, care s-a ocupat şi de nocturna pentru Cluj Arena, al doilea cel mai modern stadion al României după Arena Naţională şi de cea pentru Stadionul dr.Costică Rădulescu al CFR Cluj, trebuie să efectueze lucrările într-un termen de patru luni. (S.B.)
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
Firma din Cluj aproape să ne facă nocturna: Numărătoare inversă până la START lucrări