FOTOGALERIE A ajuns neamţul la Primărie cu tot cu nevastă: AFLĂ cât va sta şi ce face acum

Ulrich Niemann, neamţul promis de Ovidiu Portariuc, a ajuns în sfârşit la Primăria Botoşani. Cetăţeanul venit din Germania pentru a ajuta salariaţii de la municipiu va rămâne pentru o perioadă de trei săptămâni în oraş.

 

Arhitect la bază, Ulrich Neimann a explicat modalitatea în care a ajuns în Botoşani, România.
„Sunt aici din partea Experţilor Seniori, care este o fundaţie germană ce trimite experţi pensionari care să ajute anumite comunităţi. Modul de lucru este în felul următor: experţii sunt selectaţi într-o bază de date pe baza unui CV şi ulterior ajung în locaţiile în care sunt selectaţi”, a spus printre altele Ulrich Neimann.
El se află în aceste momente în sala mare a Consiliului Local unde face cunoştinţă cu mai mulţi şefi din cadrul Primăria Botoşani, inclusiv cu viceprimarii Cosmin Andrei şi Cătălina Lupaşcu. Rolul de translator este jucat de administratorul public, Cristian Ţebecailo, care transmite mesajul neamţului abia ajuns la Botoşani.
Ulrich Neimann a venit la Botoşani împreună cu soţia sa, care se implică în general în proiecte sociale şi care îl însoţeşte în toate misiunile sale. (G.E.)
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
 „Neamţul” iar aduce expert din Germania, data asta vine peste trei luni
[[banner]]