FOTO&VIDEO: Partid fără filială dar cu sute de simpatizanţi la Botoşani

 

Profesorul Mihail Neamţu a inclus Botoşaniul în turneul naţional “Sclavie sau Libertate? România după Marele Jaf” conferenţiind la Botoşani astăzi, duminică 7 iulie 2013 cu începere de la orele 17:00. Odată incidentul cu locaţia desfăşurării evenimentului depăşit, liderul Partidului Noua Republică a interacţionat cu puţinii botoşăneni prezenţi la conferinţă petrecându-i printr-o călătorie în istoria ţării şi parcurgând firul evenimentelor din regimul comunist şi până astăzi.

Ajutat de un proiector pe care au rulat mai multe slide-uri, Mihail Neamţu a vorbit despre valorile româneşti îngropate în praful demagogiei actualilor politicieni, cu intenţia de a arăta o nouă imagine a viitorilor conducători care ar putea schimba cursul istoriei şi care ar asigura un viitor demn pentru urmaşi. Timp de aproximativ trei ore, Mihail Neamţu şi-a susţinut fluent convingerile politice şi a arătat cum noua formaţiune pe care a înfiinţat-o poate oferi o ofertă acelor români care fac parte din majoritatea celor care nu au ieşit la vot la precedentele scrutine de alegeri, sătui de guvernanţii traşi parcă la indigo care preiau puterea statului. La final a preluat întrebări de la simpatizanţi, a  oferit cărţi de vizită şi s-a fotografiat cu botoşănenii care au răspuns pozitiv invitaţiei.

La Botoşani, potrivit preşedinteluiNoua Republică, Mihail Neamţu, partidul pe care îl păstoreşte ar fi adunat peste 800 de simpatizanţi care au semnat pentru ca eliberarea actului constitutiv să fie posibilă, cei mai mulţi din oraşele Botoşani şi Bucecea unde de altfel ar exista şi puncte de contact. Nu însă şi o filială la nivel judeţean, deocamdată. „Vorbim doar despre puncte de contact care astăzi au căpătat contur şi deci de astăzi începând putem vorbi despre reprezentarea acelor 800 de membri care au semnat pentru ca partidul nostru să existe în viitorul congres. Am certitudinea că la viitorul congres din noiembrie vor fi delegaţi şi de la Botoşani ca să voteze conducerea partidului”, a declarat Mihail Neamţu.
Liderul Noua Republică a avansat şi un termen pentru înfiinţarea unei filiale judeţene la Botoşani, respectiv trei luni de zile însă a evitat să ofere şi nume ale persoanelor care s-ar putea afla în structura de conducere, lăsând aceste dezvăluiri pentru un moment ulterior.
CITEŞTE:
 Conferinţă la hotel pentru partid în eprubetă la Botoşani şi „sabotaje” de la CJ
[[galerie-foto]]