Organizația Tineretului Social Democrat (TSD) de la municipiul Botoșani și-a ales astăzi președintele.
Singurul candidat a fost Mircea Magdalena care a fost votat în unanimitate, prin ridicare de mâini. Mircea Magdalena este administratorul public al Primăriei Municipiului Botoșani și a condus interimar până acum organizația TSD de la municipiu.
La conferința de alegeri au luat parte principalii oameni cu funcții din PSD Botoșani. A ajuns inclusiv ministrul Marius Budăi care a lipsit de la alegerile femeilor.
Pentru întrunirea organizată la un restaurant de pe Bulevardul „Mihai Eminescu” au fost convocați 115 de tineri social-democrați, cu drept de vot.
Mircea Magdalena a mulțumit tuturor pentru susținere, dar mai ales președintelui PSD Botoșani, Doina Federovici.
„Cred în caractere puternice și cred în oameni cu personalitate și cu principii. Cu îngăduința dvs. vreau să-i mulțumesc dnei președinte, Doina Federovici. Personal și în numele organizației de tineret pentru că ne-a învățat, ne-a susținut și a făcut o echipă puternică și unitară. Tineretul Social- Democrat, prin grija domniei sale, este o forță, un incubator de viitori aleși pe scena politică”,
Să știți că nu este ușor să fii tânăr în Partidul Social Democrat. Tinerețea trebuie să fie considerată doar un atuu și lângă această tinerețe trebuie să punem tot timpul performanța, profesionalismul și seriozitatea”,
Mircea Magdalena, președinte TSD Botoșani.
Vizibil emoționat, Mircea Magdalena a cerut votul pentru un nou mandat, moment în care a comis o gafă care a stârnit râsul celor din sală.
„Eu cred că v-am reprezentat cu onoare în această perioadă și, acum, vă solicit să îmi acordați un nou mandat de președinte al Partidului Social Democrat Organizația Botoșani … Tineretului Social Democrat”,
Mircea Magdalena, președinte TSD Botoșani.
„Mai mare gafă nu puteai să faci”, a strigat râzând senatorul Lucian Trufin.
Revenim cu mai multe informații de la conferința de alegeri