FOTO Primarul care căuta femeia ce vindea ghiocei s-a dus până la ea acasă – CE a aflat

Primarul comunei Cristești nu a renunțat să o caute pe femeia despre care au apărut zvonuri în spațiul public că ar fi fost amendată de Poliția Locală pentru că vindea ghiocei.

 

Chiar dacă Ioan Onuțu, directorul Poliției Locale, a făcut public că agenții din subordinea sa nu au sancționat vreun nevoiaș care vindea flori, Lucian Borfotină a dorit să se convingă personal cum stau lucrurile.


Așa că s-a interesat prin oraș, a aflat domiciliul pensionarei și s-a deplasat la dânsa.


”Va mulțumesc din suflet pentru mesajele voastre. După cum spuneam, am vorbit la Poliția Locala și bătrâna cu ghioceii nu a fost amendata așa cum a fost zvonul pe rețelele sociale, însă chiar am vrut să fac o faptă bună și nu campanie cum au zis cârcotașii. Am fost la Pădureni și am găsit casa doamnei, am discutat cu soțul și mi-a confirmat ca nevasta lui nu a fost amendată. Doamna nu era acasă, fiind cel mai probabil în oraș”,


Lucian Borfotină, primar Cristești.


Cum luase deja în calcul cheltuiala cu presupusa amendă, alesul local a hotărât să renunțe la suma pe care o pregătise pentru plata sancțiunii bănești în favoarea vârstnicei.


”Sper să mă întâlnesc cu dumneaei cât de curând pentru că, dacă tot nu a fost amendată și am vrut să-i achit amenda, cred că ar trebui bănuții să ajungă la ea, ca un cadou pentru 8 Martie. O fac din suflet și cei care mă cunosc știu asta”,


Lucian Borfotină, primar Cristești.


Botoșăneanca este cunoscută oamenilor din oraș pentru faptul că vinde de multă vreme flori în zona ultracentrală a urbei.


 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store