FOTO, GPS, APIA – întâmplări incredibile; Zaharia, director cu apucături de securist

 

Nu mă aşteptam ca directoraşul de la APIA Botoşani să aibă în repertoriul de manifestări haiduceşti şi veleităţi de securist sadea. Da, mi s-a întâmplat sa fiu urmărit si pozat de trepăduşii lui Liviu Zaharia.
liviu zaharia director executiv apia botosani

Autorul anchetei despre caracatiţa de la APIA Botoşani, urmărit prin oraş

În seara de 29 octombrie, după ora 18, chiar  a doua zi după apariţia anchetei de presă Caracatiţa de la APIA Botoşani: Marii fermieri, vaci de muls sau de apărat pentru şefii APIA  privind mizeriile ce fermentează în butoiul instituţiei pe care o conduce, m-am întâlnit întâmplător (sau poate nu!) cu fostul şef de la APIA Săveni, inginerul Ioan Strătilă, care actualmente este detaşat la punctul de lucru Truşeşti. Ne cunoaştem de peste două decenii. De îndată ce-am schimbat câteva fraze cu interlocutorul meu, asta întâmplându-se în maşina mea, proprietate personală, am fost pozat în câteva rânduri de către un căţelandru de-al actualului şef al punctului de lucru Săveni. Mai exact de către un fermier plin de bube ţinut în braţe de şefuţ şi de şef.

Aţi folosit GPS-ul unităţii pentru a urmări un jurnalist?

Şefuţul peste fermierii din această zonă este un „spiru haretist” de doi bani, cu manifestări de sfertodoct îmbuibat, care îi copiază  în proporţie covârşitoare comportamentul şefului său de la Botoşani, idol întru haiducie. Aici îmbârligătura e destul de ramificată, individul este finul primarului acestei „minunate” urbe, Relu Tîrzioru. Ghemul mizeriilor ce leagă APIA Săveni de unele personaje din Primăria din localitate e destul de încâlcit, dar promit că în cel mai scurt timp va fi desluşit fir cu fir. Cât priveşte comportamentul de securist al lui Liviu Zaharia n-a fost greu să-i decriptez scenariul după care a lucrat. Directorul s-ar fi folosit de GPS-ul unităţii pentru a-şi urmări subalternii, mai precis pe cei pe care-i suspectează de… înaltă trădare. La cât rău i-a făcut inginerului Ioan Strătilă, era clar ca acesta să ocupe primul loc pe lista lui neagră. I-ar fi localizat telefonul de îndată după care şi-ar fi informat dulăul din Săveni, asmuţindu-l să ne urmărească. Acesta s-a supus de îndată comenzii,  trimiţându-şi căţelandrii râioşi să ne pozeze.

Depunem plângere, sesizăm APIA Bucureşti

Îl atenţionez pe Liviu Zaharia că modul în care s-a acţionat este tendenţios şi interpretabil. Acest aspect va fi comunicat atât la conducerea centrală APIA cât şi la organele de Poliţie. De asemenea, îi transmit pe această cale faptul că dl Ioan Strătilă nu-mi putea da nici o informaţie în plus despre mizeriile de la punctul de lucru Săveni. Ca locuitor al târgului mi-a fost dat ca până acum  să aflu toate matrapazlâcurile şi toate abuzurile comise împotriva familiei  inginerului Stratilă. Şi nu numai. Modul cum a fost aruncat din unitate e mai mult decât un abuz. Se putea găsi un alt scenariu pentru a face loc într-un culcuş bănos finului primarului de Săveni. Îi cunosc pe fermierii din zonă cărora le ţine palma directorul Liviu Zaharia, ba mai mult, se afişează în compania lor pe la nunţi, spre a sugera subalternilor relaţia lui de prietenie cu aceştia.

Probleme cu memoria?

Mizeriile directorului cu apucături de securist nu se opresc aici, zilnic scoate din raniţa de… director ameninţări de tot felul la adresa colegilor. A doua zi, de cum a ajuns dl Strătilă la sediul APIA Botoşani, a fost luat la întrebări şi făcut în tot felul pentru faptul că s-a întâlnit cu mine, reproşându-i că divulgă secrete din unitate.
P.S. Am să-i amintesc lui Liviu Zaharia declaraţia pe care a făcut-o presei pe 12 mai 2012, imediat după înscăunarea ca director la APIA: „Am primit decizia cu încredere. Sper să fiu susţinut de colegii mei. Nu este o decizie politică, ci am fost susţinut de marii fermieri, datorită faptului că i-am sprijinit şi ajutat foarte mult”. În dreptul la replică trimis spre publicare susţinea că nu a fost sprinjinit de fermieri. Zău, nu-l suspectez de amnezie, ci, mai degrabă, de prostie şi de o mică doză de gogomănie!
Lucian ALECSA
CITEŞTE ŞI:
Şeful APIA ameninţă greşit gramatical, Botoşăneanul continuă dezvăluirile 
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
SCRIE SCRIITORUL de comicii de la APIA: Stan şi Bran de Botoşani se cred hipopotami