Fotbalistul vândut în Portugalia ar vrea să revină la Botoșani: E un tip de mare caracter

Dacă va fi dorit, jucătorul ar putea reveni la FC Botoșani în vară.

 

Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, spune că l-a lăsat să plece pe Junior Pius, stoperul de 28 de ani format de FC Porto, care mai jucase la Tondela, Pacos Ferreira, Antwerp sau Sint-Truiden, pentru că acesta a vrut să fie mai aproape de familie.

 

Anterior, fusese remarcat de Gică Hagi, care nu a putut să-l disloce de la clubul botoșănean, unde era și căpitan al echipei, scrie sport.ro

 

"Junior Pius a plecat de la mine pentru că avea niște probleme mari de familie. A murit mama lui, cu puțin timp înainte o pierduse pe sora lui... El are cetățenie portugheză și a spus că vrea să fie mai aproape de casă, cel puțin șase luni de zile. L-am lăsat să plece în Portugalia pentru că a fost ceva personal, l-am înțeles.

 

Este un fotbalist extraordinar. A plecat până în vară, urmând ca în vară să rediscutăm cu el. E definitiv plecat de la mine, dar e un tip de mare caracter și mi-a spus «Domnu' Valeriu, eu vă sun la vară. Dacă mi se rezolvă lucrurile în familie și vreți să mă întorc, eu revin la Botoșani ». Eu un fel de a spune că e cedat temporar, deși transferul a fost făcut și au fost niște bani plătiți pe el. 

a declarat Valeriu Iftime

 

Junior Pius a fost remarcat de mai multe echipe din Superligă.