Botoșaniul e doar de un deceniu pe prima scenă, cu toate acestea își are capitolele sale ”vintage”, mult mai vechi decât anul 2013, atunci când s-a promovat.
Aproape întodeauna Botoșaniul a avut o echipă bună de Divizia B, de multe ori făcea legea în Seria 1. Au mai fost și câteva sincope, cu retrogradări în eșalonul al treilea, dar reglate rapid, prin promovări imediate. În anii 80 însă, pentru microbiștii din Botoșani venise vremea marelui declic. Fusese adus ca antrenor în vara lui 1985 nimeni altul decât Nicolae Dobrin.
Marele ”Gâscan” se despărțise de FC Argeș și acceptase oferta moldovenilor: ceva bănuți, o Dacie și acces nelimitat la combustibil, ceea ce nu era chiar de ici, de colo, pentru că în anii aceia benzina era drastic raționalizată. Casă n-a cerut, a preferat să stea la hotelul Rapsodia. Mereu în camera 101.
Venirea unui nume atât de mare a făcut ca târgul Botoșanilor să dezbrace haina sadoveniană a ”locului unde nu s-a întâmplat nimic”. Au fost șase mii de oameni la primul antrenament, apoi de fiecare dată veneau câte trei mii.
La meciuri, firește că n-aveai loc să arunci un ac, stadionul era arhiplin, ceea ce astăzi, în epoca nocturnei și a televizărilor, nu se prea întâmplă, deși eșalonul e cel de elită. Dobrin avea atunci 38 spre 39 de ani și localnicii i-au cerut să și joace. A acceptat, intra câteva minute pe finalul meciurilor, că tot circula în anii aceia modelul de antrenor-jucător. Fiecare atingere de minge era ovaționată de public. La finalul acelui campionat, Botoșaniul se clasa pe locul 6, iar Dobrin părăsea orașul, lăsând în urmă multe regrete.
Unul dintre elevii lui Dobrin a fost portarul Ion Bordeanu. Avea 32 de ani atunci, (se născuse în 1953) și era deja legendă locală. Apăra la echipă din 1974 și avea s-o facă până la retragerea sa din 1988. I se spunea ”Pripon”. Deloc înalt, dar cu reflexe bune și cu mare personalitate, era de fapt liderul grupului. Stilul său era spectaculos, iar felul de a fi, ca al oricârui moldovean, hâtru. Se povestește că se așeza lîngă bară, jos, pe iarbă, specatorii strigau la el, ”scoală, Pripoane!”, iar Pripon le răspundea să stea liniștiți, că adversarul care era la minge n-a dat gol în viața lui.
A avut oferte de la Divizia A, de la Galați, de la Bacău, de la Târgoviște, dar a rămas la Botoșani, între ai săi. În 1988 i-a venit vremea retragerii, i s-a organizat un meci omagial, Botoșani contra „tricolorilor” de la Guadalajara. Cu Dobrin, Sandu Boc, Dinu, Rică Răducanu, Dembrovschi. O repriză a apărat poarta gazdelor, cealaltă pe a ”tricolorilor”, la invitația lui Angelo Niculescu.
Ion Bordeanu s-a stins în decembrie 2008, la doar 55 de ani. E respectat însă și astăzi. Anual se organizează un turneu de juniori, ”Memorialul Ion Bordeanu”. Începând din 2011, o peluză a stadionului local îi poartă numele. Iar tradiția e dusă mai departe de cei doi băieți ai săi.
Cel mare, Valeriu, fost fundaș lateral, campion național cu Unirea Urziceni în 2009, iar astăzi face parte din staff-ul tehnic al lui Dan Petrescu, la CFR Cluj. Cel mic, Alin, tot portar ca tatăl său, are în palmares o promovare pe prima scenă cu Victoria Brănești (2010), iar în prezent antrenează portarii lotului condus de Flavius Stoican.
