Al doilea fost viceprimar urmărit penal. În cazul de față este vorba despre Cătălin Alexa care face obiectul unei ample anchete derulată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție Suceava.
Mai precis este vorba despre Cătălin Alexa şi Bogdan Vasile Alexa, cei doi fiind puşi sub acuzare în urma controalelor procurorilor DNA efectuate la sediul Primăriei Botoşani şi la societatea Modern Calor .
1. Alexa Bogdan-Vasile, este suspectat pentru săvârşirea infracţiunii de:
- participaţie improprie la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 52, alin. 3 din Codul penal raportat la art. 181 alin. 1 şi alin. 3 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal constând în aceea că pe fondul necunoaşterii de către Beneficiar (Primăria Municipiului Botoşani) a faptului că documentele ofertei S.C. Inginer Consultant S.R.L. Suceava şi contractul de servicii de supervizare au fost falsificate, a acţionat conştient, contribuind mijlocit la prezentarea unor declaraţii false sub aspectul conţinutului şi a unor documente falsificate sub aspectul semnăturii aplicate, înlesnind astfel obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cuantum de 2.241.620.91 RON, cu TVA inclus.
2. Alexa Cătălin-Virgil, este suspectat pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea unui folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297, alin. 1 din codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, constând în aceea că în calitate de preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor din cadrul Primăriei municipiului Botoşani şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu având ca obiect verificarea ofertei şi documentelor care atestau îndeplinirea criteriilor de calificare şi selecţie, depuse de SC Inginer Consultant SRL Suceava, atribuind în mod nelegal acestei societăţi contractul de ,,Asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor-sursa şi reţele în cadrul Proiectului "Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Botoşani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice",
- conflict de interese de art. 301 Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, constând în aceea că în calitate de preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor pentru atribuirea contractului de servicii "Asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor - sursa şi reţele", în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a participat la luarea deciziei de atribuire contractului amintit către S.C. INGINER CONSULTANT S.R.L., obţinând indirect pentru sine un folos patrimonial în cuantum de 142.115,32 RON cu TVA, în calitatea sa de asociat în cadrul SC EDIFICO SRL (subcontractant nedeclarat), cât şi pentru fratele său BOGDAN VASILE ALEXA în cuantum de 801.452,64 RON cu TVA, în calitatea acestuia de asociat în cadrul SC EDIFICO SRL, SC HIT AG SRL şi SC CONFAST SRL (subcontractanţi nedeclaraţi).”
CITEȘTE O ANCHETĂ MARCA BOTOȘĂNEANUL CU PRIVIRE LA AFACEREA DE PE STRADA ZAMBILEI: