Fostul şef de la Leorda şi-a achitat prejudiciul de peste 1.000 de euro

 

Costache Nechita, fostul şef al Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Socială de la Leorda şi-a achitat obligaţiile financiare faţă de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). Suma pe care a achitat-o fostul şef al azilului de la Leorda a fost impusă de instanţa de judecată în urma unui prejudiciu creat la unitatea menţionată şi este de peste 1.000 de euro.
Practic, Costache Nechita a fost acuzat că ar fi fost în spatele dispariţiei unor produse alimentare şi nu numai, ajunse în depozitul centrului de bătrâni prin donaţii. Procesul prin care s-a solicitat recuperarea prejudiciului creat a fost deschis la finele anului 2009, după ce iniţial el a fost înlocuit din fruntea unităţii. Astfel, după trei ani de zile cât a durat procesul care a trecut prin toate instanţele, ajungând în final la Curtea de Apel Suceava, judecătorii au dat o hotărâre definitivă şi irevocabilă prin care Costache Nechita trebuie să plătească suma de peste 5.000 de lei către Direcţia Copilului. Înainte ca instituţia să apeleze la un executor judecătoresc pentru recuperarea prejudiciului, Costache Nechita s-a prezentat de bunăvoie la casierie pentru a achita suma impusă de judecători. „Din proprie iniţiativă el a făcut plata la casieria instituţiei suma stabilită de instanţă fiind de 5.000 de lei şi ceva, suma finală, el a venit să plătească la finele lunii precedente. Dumnealui a venit înainte de a apela la un executor judecătoresc, nu a mai fost nevoie să apelăm la un astfel de cabinet, el era conştient că va plăti şi serviciile executorului şi ajungea la o sumă şi mai mare”, a declarat Alexandru Colbu, şef serviciu juridic DGASPC. (G.E.)