Fostul președinte al Consiliului Județean proces cu DNA-ul și un deputat pentru șantaj!

Vechile metehne, asemenea vechilor iubiri se uită greu. Însă când este vorba despre sentimente opuse, precum cele de ură, în unele cazuri lucrurile sunt duse la limita absurdului, totul pe un fond puternic de răzbunare. Pentru că aici s-a ajuns în așa zisul conflict care persistă de ani de zile între foștii – președinte CJ Botoșani și prefect al județului.

 

Instanța nu i-a dat dreptate acestui personaj!

Constantin Conțac a depășit perioada de detenție fără să fi trecut peste resentimentele pe care i le poartă lui Cristian Roman, actual deputat în Parlamentul României. Astfel că undeva prin primăvară, Constantin Conțac i-a făcut o nouă plângere lui Cristian Roman, la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava, pentru șantaj.
Totul pe fondul unui proces mai vechi prin care Conțac a fost deposedat de un teren, prin instanță. Pe atunci, prefectul în calitate de președinte al comisiei de fond funciar, a apărat interesul statului român.
Într-adevăr este frustrant pentru mine ca persoană care nu am făcut altceva decât să-mi exercit atribuțiunile în limita, măsura și obligațiile prerogativelor legale pe care le aveam reprezentând statul român. Este frustrant să fie nevoit să fac față presiunilor unuia care este dovedit că a folosit funcția publică în propriul interes. Mai ales că de data asta vorbim de o speță deja judecată în care instanța nu i-a dat dreptate acestui personaj”, explică după ani de zile situația, Cristian Roman.

Mă simt hărțuit și calomniat!

Pe atunci, Constantin Conțac i-a făcut lui Cristian Roman plângere pentru abuz în serviciu, însă magistrații au considerat că acuzele nu sunt întemeiate. Așa cum a considerat de altfel și procurorul de caz al DNA Suceava pe biroul căruia a ajuns plângerea lui Conțac la adresa lui Roman, pentru șantaj. Iar rezoluția a fost de neîncepere a urmăririi penale.
Fostul președinte al CJ Botoșani nu a renunțat și a deschis un proces la Judecătoria Botoșani prin care a contestat rezoluția procurorului și astfel a aflat și deputatul PNL că i s-a deschis un nou proces.
Cristian Roman: ”Mă simt hărțuit și calomniat și aici nu este vorba doar de persoana mea ci și de familie pe care mă simt obligat să o protejez. Nu îmi este teamă și în mod sigur voi acționa pe căile permise de lege așa cum am făcut întotdeauna, astfel încât acest individ să răspundă pentru faptele sale. Atât timp cât amenință cu răzbunarea ață de cei care au demascat faptele sale penale, înseamnă că nu a înțeles nimic din condamnarea primită. Nu înțelege și nu vrea să accepte că a greșit față de societate”.
Procesul deschis la Judecătoria Botoșani a avut deja o înfățișare și a primit un nou termen data de 3 septembrie 2015. (G.E.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:41473:Compania controlată de Constantin Conțac luată cu asalt de DNA - FOTOGALERIE ]]