Dan Alexa este de părere că Botoșaniul ar putea să se salveze de la retrogradare.
Întrebat despre aventura sa la FC Botoșani, ”Chirurgul” a vorbit despre motivele pentru care nu a reușit. Antrenorul este de părere că mediul și conjunctura sunt principalele criterii pentru îndeplinirea unui obiectiv.
Exemplul oferit de Alexa a fost cel al lui Claudio Ranieri (72 ani), care a cucerit titlul cu Leicester în Premier League, în sezosnul 2015/2016.
”E foarte greu să stau acasă. Asta e viața. Încerc să fac ce n-am făcut în ultimii ani, duc copiii la școală, sunt casnic. Eu m-am dus la Poli Timișoara, unde am încercat o nebunie, să promovez fără buget. Am încercat play-off-ul. Am fost și finanțator și manager, am antrenat fără bani. Ce s-a întâmplat apoi, două retrogradări, arată că intrarea în play-off a fost o mare performanță.
Am fost la echipe care au însemnat ceva pentru mine. Acum, la Botoșani, n-am reușit. Trebuie să fii inspirat când iei o echipă. E important să găsești mediul potrivit. Un exemplu e Ranieri, de la cel mai slab antrenor din istoria Greciei pleacă la Leicester și știți ce s-a întâmplat. Contează mult conjunctura, mediul. Mulți patroni caută antrenori străini. Nu știu ce să spun. Sigur sunt antrenori buni. Sunt oameni care au reușit, dar după mulți ani. Zenga, Bergodi.”,
a declarat Dan Alexa, la Digi Sport Matinal.
Întrebat dacă FC Botoșani poate să se salveze de la retrogradare, Dan Alexa a dezvăluit că are încredere în forța echipei patronate de Valeriu Iftime, scrie digisport.ro
”Eu cred că Botoșani se poate salva dacă se va face o analiză asupra lucrurilor ce se fac greșit, trebuie aduși jucători competitivi. Am avut sprijinul tuturor, asta dă încredere că echipa se poate salva. Patronul a fost foarte prezent în ultimul timp.
Există niște jucători cu caracter și nu vreau să spun ceva, pentru că ar cântări greu, pentru că eu chiar vreau ca Botoșani să se salveze. Ce e cert e că nu am câștigat niciun meci și am plecat”,
a mai declarat Dan Alexa.
sunt rezultatele obținute de tehnicianul în vârstă de 44 de ani pe banca formației patronate de Valeriu Iftime.