Fosta extremă a FC-ului traversează momente grele: Nu am pățit în viața mea așa ceva

Un fost jucător de la FC Botoșani trece printr-o situație dificilă.

 

Suceveanul Cătălin Golofca, fost fotbalist la FCSB, CFR Cluj și Sepsi, trece prin momente dificile în cariera sa. Ajuns la 33 de ani, mijlocașul nu reușește să-și găsească locul, iar o experiență recentă la Chindia Târgoviște l-a lăsat cu un gust amar, scrie gazetasv.ro.

 

Golofca a început sezonul 2023/2024 la FC Botoșani, dar a fost transferat ulterior în Liga 2, la Chindia. A părăsit echipa de acolo, în această iarnă, după un conflict cu antrenorul Diego Longo.

 

Surprinzător, la o lună distanță, Golofca a fost rechemat la Chindia de către președintele clubului, Lorin Petrescu.  Totuși, antrenorul Diego Longo i-a transmis fotbalistului că nu intră în planurile sale, o decizie care l-a înfuriat pe Golofca.

 

„Cinci ore dus, cinci ore întors, la volan, ca să aflu la Târgoviște că lotul e făcut și nu intru în calculele antrenorului Diego Longo,”. „Asta după ce vorbisem cu președintele clubului, mi-a spus că mă vrea, că pot să fiu de ajutor, și acceptasem să joc până în vară pe un salariu la jumătate față de cât avusesem.”

 

a declarat Golofca pentru Liga2.ro

 

Golofca este extrem de dezamăgit de modul în care a fost tratat de antrenorul Chindiei.

 

„De la Longo nu am așteptări, el e cu combinațiile lui, cu impresari, cu alte lucruri, dar tu, ca președinte, nu ai personalitate, să nu fii în stare să comunici? Efectiv, la ce mi s-a întâmplat, nu am pățit în viața mea așa ceva!”

 

Situația este dificilă pentru Golofca, care a jucat deja pentru două echipe în acest sezon, FC Botoșani și Chindia Târgoviște, ceea ce înseamnă că nu va mai putea semna cu o altă formație până în vară.