Fost șef al Parchetului de pe lângă Tribunal plecat la cele veșnice şi comemorat de consăteni

Unul dintre botoșănenii care au condus Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a trecut în lumea celor drepți în 2013, iar cei care l-au cunoscut ţin să îi păstreze vie amintirea.

 

Gheorghe Ohriniuc a făcut parte din echipa de conducere a Parchetului de pe lângă Tribunal la începutul anilor 2000.

 

S-a bucurat ceva ani de pensie și a părăsit această lume miercuri, 11 octombrie 2013.

 

”Un OM cu un suflet mai bun ca pâinea caldă! Domnul Prim Procuror Gheorghe Ohriniuc a fost fiu al comunei noastre. Unul vrednic, care niciodată, dar niciodată, oriunde l-au purtat pașii, nu și-a uitat satul natal, ulița copilăriei, biserica în care a fost botezat, neamul, sătenii, ogorul. Dumnezeu știe ce OM a fost aici, pe pământ, Dumnezeu știe ce ÎNGER este acolo, sus! Recunoștința și respectul sunt eterne!”,

Este mesajul consătenilor din comuna Hlipiceni

 

Dumnezeu să îl ierte și să-l odihnească în pace!