Fost militar către prefect: Un consilier de-al dv. ne-a făcut cerşetori

 

Discuţii aprinse între reprezentanţii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate şi prefectul judeţului Cristian Roman, la începutul întîlnirii pentru înaintarea revendicărilor care stau la baza protestului din faţa Palatului Administrativ. Unul dintre membrii delegaţiei i-au adus la cunoştinţă prefectului că, unul dintre consilierii cabinetului său, ar fi aruncat o serie de afirmaţii la adresa cadrelor militare în rezervă, mai exact i-ar fi făcut cerşetori care vin la proteste pentru a primi pomană. Revoltaţi de cele auzite din anumite surse, foştii militari l-au rugat pe prefect să nu mai permită că angajaţi ai Prefecturii să adreseze asemenea cuvinte la adresa lor. „Cineva din Prefectură, la data cînd noi am făcut acel protest din data 20 octombrie atît în ţară cît şi aici în Botoşani, cineva de la dv. din cabinet s-a exprimat că noi am venit la pomană, că ce mai căutăm noi să mai cerşim, ba mai mult, despre un coleg de-al nostru s-a afirmat că la Timişoara a tras în oameni, fiind comandant de brigadă şi acum vine să cerşească. V-aş ruga foarte mult să evitaţi asemenea…să nu permiteţi să se facă de către nimeni asemenea afirmaţii”, a afirmat col. (r) Mircea Comăneci, preşedintele SCMD. Deranjat de acuze dar şi de modul în care a fost începută întîlnirea, prefectul i-a rugat pe protestatari să nu atace instituţia pe care o conduce. „Eu acum aud pentru prima dată, dar dv. aveţi o problemă cu Prefectura sau cu recalcularea pensiilor? (…) Eu nu accept de la dv. discuţii pe acest ton, nu accept începutul acesta de discuţii. Vă rog nu daţi vina pe Prefectură”, a afirmat prefectul Cristian Roman. Prefectul le-a mai sugerat foştilor militari să nu asculte toate zvonurile care circulă şi care poate au fost făcute într-un alt context şi nicidecum cu răutatea la adresa lor. „Vreau să vă spun că aceste informaţii au ajuns la urechea noastră, v-am ruga să le dezminţiţi sau să le confirmaţi, eu de aceea v-am adus la cunoştinţă aceste afirmaţii, dacă nu s-a întîmplat aşa, ne cerem scuze, dar v-am ruga să luaţi măsuri şi nici măcar la consilierii dv. să nu le permiteţi să facă asemenea afirmaţii deci aşa v-am informat că, în interiorul Prefecturii, nu că dv. aţi fi spus acele lucruri”, a mai spus Mircea Comăneci. Într-un final discuţiile pe această temă au fost încheiate, iar atenţia celor prezenţi la întîlnire s-a concentrat asupra nemulţumirilor cadrelor militare disponibilizate în privinţa recalculării pensiilor.